Producția din cel mai important proiect offshore din România, Neptun Deep, va atinge un nivel de vârf încă din 2028, a declarat Cristian Hubati, Membru Directorat, responsabil pentru Explorare şi Producție, OMV Petrom, conform News.ro.
„Vorbim de 10 ani platou de producție. Potrivit definiției, platoul va fi în anul ulterior pornirii, în 2028, pentru că va fi un an întreg, spre deosebire de 2027, care nu va fi un an întreg”, a precizat Hubati.
Oficialul OMV Petrom a amintit că munca de dezvoltare a Neptun Deep a început în 2012, cu prima sondă de explorare.
„Vorbim de 12-15 ani de muncă continuă. E extrem de importantă stabilitatea şi predictibilitatea”, a adăugat Hubati.
„Suntem în grafic, iar marea majoritate a întârzierilor în aceste tipuri de proiecte au loc în prima treime a proiectului, etapă pe care deja am depăşit-o. Am început lucrările pentru suprastructura platformei în Indonezia la jumătatea acestui an.. Am început în luna septembrie lucrările pentru tratarea gazelor în țară”.
Următoarea etapă va fi începerea forajului, în prezent fiind efectuate modificări în Spania pentru ca rig-ul să poată traversa Bosforul.
„Rig-ul este un vapor care se autopropulsează. Facem modificări pentru a culca practic suprastructura pe rig pentru a trece pe sub Bosfor, pe care o vom reinstala în România”, a explicat Hubati. Oficialul OMV Petrom a precizat că, alături de partenerii de la Romgaz, compania se află în proces de obținere a autorizațiilor, care deja s-au obținut pentru stația de măsurat şi pentru o parte din conductă.
„Avem o foarte bună colaborare cu partenerii noştri de la Romgaz. O să vedeți surprize plăcute cât de curând”, susține oficilaul OMV Petrom.
Referitor la celălalt proiect pe care OMV Petrom în are în Marea Neagră, Han Asparuh, din Bulgaria, Hubati a precizat că în principiu, operațiunile de explorare au un ciclu de 2-3 ani de zile de explorare.
„Nu văd un viitor fără gaz în perioada următoare. Sursele de energie regenerabilă trebuie echilibrate. Turbinele pe gaz intră foarte repede în regim, de ordinul minutelor. Gazul are o pondere de 30% în mix-ul actual, până în 2030 prognozele sunt că va creşte cu 25%, iar Până în 2040 – gazul va juca un rol important de echilibrare, de substituire”, a declarat Hubati.