Cele mai multe state au susținut, la reuniunea Consiliului miniştrilor Energiei, ideea că avem nevoie de cât mai multe interconexiuni, cât mai repede, iar Bulgaria şi Grecia au cerut să putem activa anumite mecanisme de protecție a consumatorului final şi eventual, o taxare a producătorilor inframarginali, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
„La masa Consiliului de miniştri, cele mai multe state au susținut la scenă deschisă ideea României şi a Greciei, şi a Bulgariei că avem nevoie de mai multe interconexiuni şi cât mai repede. Problema mare este că ele nu se pot face de pe o zi pe alta, ca orice proiecte de infrastructură, după cum bine constatăm şi noi, după 30 de ani în care nu s-a făcut mare lucru. Şi atunci, pe termen scurt, grecii şi bulgarii au cerut să putem activa anumite mecanisme de protecție a consumatorului final şi, eventual, cu o taxare a producătorilor inframarginali, adică cei care se bucură de profituri excepționale.(…) Atunci o asemenea schemă de sprijin să poată fi alimentată în continuare din taxarea acestor profituri, ceea ce pe legislația actuală europeană nu este permis, drept care şi România este, aşa cum ştim, într-o cauză de infringement. De fapt, în două cauze”, a explicat Burduja.
El a adăugat că s-a cerut ca, în momentul în care se constată că piața se decuplează şi noi plătim de şase, opt, zece ori mai mult decât statele din vestul Europei, să se permită în mod excepțional şi genul acesta de mecanisme, pentru că pe legislația actuală europeană se permite protecția consumatorului final țintită.
„Dar din ce alimentezi schema asta de protecție? În mod normal tot din sectorul energetic ar trebui, prin această impozitare, fără să afectezi perspectivele de investiții şi potențialul de investiții al producătorilor cu costuri mici”, a punctat ministrul.
Sebastian Burduja a participat marți la Reuniunea Consiliului Transporturi, Telecomunicații şi Energie, de la Luxemburg.
Acesta a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, că a propus la reuniune o monitorizare strictă din partea Comisiei Europene a capacității fluxurilor transfrontaliere în țările de tranzit, unde există linii, dar nu sunt folosite decât în mică măsură, şi o coordonare a lucrărilor de mentenanță care pot bloca brusc anumite interconexiuni, ceea ce duce la creşterea masivă a prețurilor.
În contextul în care, potrivit oficialului român, prețurile la energie în Europa de Est sunt, de câteva luni, mult mai mari decât cele din Europa de Vest, alte soluții avansate de acesta se referă la accelerarea investițiilor în interconexiuni noi şi la măsuri excepționale pe termen scurt pentru protejarea cetățenilor europeni şi a economiilor statelor membre.