România nu mai este o piață atractivă pentru investitori doar pentru forța de muncă ieftină ci și pentru produsele sale de calitate superioară, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul Timișoarei.
„În urmă cu câțiva ani, România era atractivă pentru mâna de lucru ieftină, dar nici calitatea nu era un aspect asupra căruia să putem pune un preț mare. Astăzi, discutăm despre calitate, despre valoarea profesională a oamenilor, pentru că România are o resursă umană la cel mai înalt nivel, care poate pune în valoare toate aceste tehnologii,” a explicat Tabără, cu ocazia conferinței „Digitalizare și eficiență energetică – Timișoara”, organizate de Energynomics.
El a adăugat că Timișoara se distinge ca un model de dezvoltare durabilă și investiții în infrastructură la nivel național,
„Primăria Timișoara este poate un pas înaintea altor primării din țară. Încă din 2022 am deschis un ghișeu pentru cei care vor să acceseze fonduri pentru investiții, pentru eficientizare și pentru a ține pasul cu progresul,” a declarat viceprimarul.
Unul dintre proiectele prioritare pentru administrația locală vizează îmbunătățirea sistemului de încălzire, precum și utilizarea energiei regenerabile. În cadrul strategiei de eficientizare a consumului energetic, unul dintre aspectele centrale este iluminatul public, care se numără printre cei mai mari consumatori de energie ai orașului. De asemenea, administrația a investit în transportul public sustenabil, achiziționând autobuze electrice și tramvaie moderne și implementând stații de încărcare pentru vehicule electrice.
„Avem proiectul Colterm, dar și alte proiecte prin care ne propunem să utilizăm panouri electrice și să introducem încălzirea pe bază de apă geotermală,” a explicat Tabără.
Conferința „Digitalizare și eficiență energetică – Timișoara” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CRC, Datacor, Elektra Renewable Support, MET Energy Romania, Nofar Energy, Polytrade Global, Volt, WALDEVAR Energy.