Franklin Templeton International, managerul Fondului și Administratorul Unic al Fondului Proprietatea anunță că, după o atentă analiză, a luat decizia de a nu participa la procesul de selecție în curs pentru Administratorul de Fonduri de Investiții Alternative al Fondului Proprietatea. Prin urmare, firma nu va transmite un răspuns la cererea de oferte (RFP) către consultantul de selecție, Deutsche Numis.
Fondul Proprietatea a fost înființat în anul 2005 pentru a despăgubi românii ale căror proprietăți au fost confiscate în timpul regimului comunist. Franklin Templeton a fost selectat să administreze Fondul în 2009, în urma unui proces competitiv de selecție, și a fost numit oficial manager al Fondului și administrator unic în cadrul unei adunări a acționarilor Fondului din septembrie 2010.
Valorificând vasta expertiză în investiții a Franklin Templeton, Fondul a fost listat la Bursa de Valori București în ianuarie 2011 și pe Specialist Fund Market al London Stock Exchange în aprilie 2015.
Sub conducerea și administrarea Franklin Templeton în ultimii 14 ani, Fondul Proprietatea a fost un susținător ferm al drepturilor acționarilor minoritari, sprijinind activ îmbunătățirea guvernanței corporative, transparenței și responsabilității în companiile de stat. Aceste eforturi au generat o valoare substanțială pentru acționarii Fondului și pentru coacționarii companiilor din portofoliu.
Printre principalele realizări și contribuții la economia și piața de capital din România se numără:
- Randament total pentru acționari de 983% pentru acțiunile Fondului și 313% pentru Valoarea Activului Net (VAN) în lei, respectiv 632% și 184% în USD, de la listarea Fondului la Bursa de Valori București în ianuarie 2011 până la 31 martie 2024. Randamentul prețului acțiunilor în USD a depășit performanțele principalilor indici globali, regionali și locali, inclusiv, dar fără a se limita la, indicii MSCI ACWI, S&P500, STOXX Europe 600, MSCI Emerging Markets și indicii Bursei de Valori București.
- 1,5 miliarde USD de noi investiții străine de portofoliu în România
- Aproximativ 50 de tranzacții în valoare totală de 4,3 miliarde USD, inclusiv listarea istorică a Hidroelectrica S.A., a treia ca mărime pe o bursă din Europa Centrală, cea mai mare din România și cel mai mare IPO din Europa în 2023.
- Peste 7 miliarde USD returnați acționarilor Fondului prin dividende, returnări de capital și răscumpărări de acțiuni.
- Creșterea vizibilității și viabilității României ca destinație de investiții în rândul acționarilor naționali și internaționali prin 6.200 de întâlniri cu investitorii instituționali, 2.200 de teleconferințe și peste 260 de roadshow-uri, evenimente și conferințe dedicate zilelor investitorilor.
„Franklin Templeton este deosebit de mândru de succesele obținute de Fondul Proprietatea sub administrarea noastră și de rolul esențial pe care l-a avut în dezvoltarea pieței de capital din România. Expertiza, dedicarea și reziliența echipei noastre din București au fost cruciale în deblocarea unei valori semnificative pentru toate părțile implicate. Deși nu vom participa la actualul proces de selecție, rămânem angajați în continuarea succesului Fondului și explorarea oportunităților de dezvoltare ulterioară a pieței de capital din România”, a spus Johan Meyer, CEO al Franklin Templeton Romania și Manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.
Franklin Templeton rămâne dedicat administrării Fondului. În plus, va continua să sprijine dezvoltarea pieței românești și își menține deschiderea de a valorifica experiența și capacitățile echipei din București, susținute de organizația globală.
În final, Franklin Templeton dorește sa își exprime recunoștința pentru sprijinul și colaborarea continuă tuturor partenerilor, inclusiv acționarilor Fondului, Guvernului României, altor co-acționari ai companiilor din portofoliu, Comitetului Reprezentanților, Bursei de Valori București, Autorității de Supraveghere Financiară și altor diverși colaboratori din România.