Acasă » Regenerabile » Burduja: Valoarea contractelor pentru construcția de noi parcuri solare se ridică la 1 mld. lei

Burduja: Valoarea contractelor pentru construcția de noi parcuri solare se ridică la 1 mld. lei

15 decembrie 2024
Regenerabile
energynomics

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat vineri 55 de contracte de finanțare care vizează proiecte de construcție a unor parcuri solare pentru primării şi instituții publice, valoarea totală a acestora fiind de 120,9 milioane de lei, iar puterea instalată de 18,45 MW.

„Până acum, am semnat proiecte de peste 1 miliard de lei pentru primării şi instituții publice, prin care acestea îşi vor construi parcuri solare şi vor reduce facturile la energie electrică. Doar astăzi am semnat cu 55 de primării şi instituțiile publice, susținând comunitățile locale să reducă din costurile cu utilitățile, să-şi asigure consumul de energie pentru şcoli, creşe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiți să se întoarcă în comunitate prin investiții noi”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat citat de Agerpres.

Contractele semnate vineri sunt aferente apelului finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.

Burduja a precizat că numai pe acest apel au fost semnate 367 de contracte de finanțare pentru construcția de noi parcuri solare.

„Deviza mandatul meu rămâne aceeaşi: investiții, investiții, investiții. Până în prezent, pe acest apel am semnat 367 de contracte de finanțare pentru construcția de noi parcuri solare. Beneficiarii direcți sunt primăriile şi instituțiile publice, dar şi cetățenii care vor avea un aer mai curat, o energie mai ieftină şi noi investiții în comunitățile locale. Valoarea totală a contractelor semnate până astăzi se ridică la peste 1 miliard de lei, din care 938 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare”, a mai spus Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei îşi reconfirmă angajamentul față de investițiile în energie şi îndeplineşte astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităților de producție a energiei regenerabile în România. Numărul aplicanților în cadrul apelului este de aproximativ 1400 de instituții publice, iar echipa ministerului energiei a reuşit să asigure, din Fondul pentru Modernizare, finanțarea pentru toate proiectele eligibile depuse. Principiul pentru evaluare şi contractare este „primul venit, primul servit” (FIFO), în funcție de momentul depunerii cererii de finanțare de către fiecare aplicant în parte.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *