Acasă » Opinii » APCE: Decizia de a dizolva Ministerul Energiei prezintă un risc major

APCE: Decizia de a dizolva Ministerul Energiei prezintă un risc major

15 decembrie 2024
Asociații
energynomics

Decizia noii coaliții de conjunctură de a dizolva Ministerul Energiei prezintă un risc major, în condițiile în care România este extrem de fragilă din punct de vedere energetic şi, anul acesta, a întâmpinat numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern, atrage atenția Asociația Prosumatorilor şi a Comunităților de Energie (APCE).

„România are un obicei mai vechi de a lua decizii ce par să-i submineze propriile interese naționale. Din păcate, de această dată, situația este mult mai gravă şi ne jucăm cu focul. Prima decizie controversată a noii coaliții de conjunctură este comasarea Ministerului Energiei cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, o structură deja supradimensionată şi dificil de gestionat. Într-o țară extrem de fragilă din punct de vedere energetic, această decizie ridică îngrijorări majore. În 2024, România a întâmpinat numeroase dificultăți în asigurarea energiei necesare consumului intern. Vara aceasta, în condiții de caniculă extremă, doar contribuția prosumatorilor a evitat apariția situațiilor de blackout şi întreruperi de energie cauzate de consumul ridicat al aparatelor de aer condiționat şi al sistemelor de refrigerare”, afirmă APCE, într-un comunicat.

Organizația subliniază că România are nevoie de reforme sistemice în domeniul energetic, iar investițiile în stocare, dezvoltarea şi retehnologizarea rețelelor energetice – aflate într-o stare critică – sunt esențiale pentru securitatea energetică națională şi necesită o atenție deosebită a decidenților, conform Agerpres.

„De aici, importanța vitală a Ministerului Energiei ca entitate separată. Un minister-cheie, cum este Ministerul Energiei, se doreşte comasat şi pulverizat într-un alt minister, deja comasat. Un minister vital, precum cel al Energiei, este pe cale să fie dizolvat şi integrat într-o structură guvernamentală deja suprasolicitată. Dacă alte ministere – cum ar fi cel al Familiei, Tineretului şi Egalității de Şanse sau Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – pot fi subiecte de reorganizare, decizia de a dizolva Ministerul Energiei reprezintă un risc major”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, acest lucru va avea consecințe grave pentru sectorul energetic. În acest sens, prosumatorii atrag atenția asupra faptului că dizolvarea Ministerului Energiei va consolida rolul de arbitru major în domeniul energetic al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), „o instituție greoaie, rigidă şi puternic politizată”.

„ANRE, aşa cum reiese din istoria recentă, este o instituție greoaie, rigidă şi puternic politizată. ANRE de multe ori nu doreşte sau nu este pregătită să gestioneze complexitatea şi urgențele din zona energetică. Această situație va avea consecințe catastrofale pentru securitatea energetică națională. Dacă această decizie va fi implementată, noua coaliție de guvernare riscă să faciliteze indirect atingerea obiectivelor Rusiei în destabilizarea sectorului energetic din România. Facem apel la responsabilitatea decidenților politici să reevalueze această măsură şi să prioritizeze stabilitatea şi siguranța energetică a României”, se mai spune în comunicatul APCE.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *