În ultimele săptămâni, evoluţia cotaţiilor internaţionale ale celor două categorii de produse au făcut ca motorina din România să se ieftinească, iar benzina să se scumpească. În prezent, motorina este cu circa 4% mai ieftină decât benzina. În mai puţin de două săptămâni, preţul benzinei a crescut cu 12 bani, conform economica.net.
În perioada 1 iunie – 19 iunie, preţul motorinei a coborât cu 0,13 lei, în timp ce preţul benzinei a urcat cu 0,08 lei. Diferenţa între cele două tipuri de carburant a ajuns astfel la 0,26 de lei, motorina fiind cu circa 3-4% mai ieftină ca benzina.
Explicaţia o putem găsi în evoluţia cotaţiilor la produsele petroliere de pe bursele lumii, în principal SUA, unde ultimele două luni au adus o scumpire cu 120 de dolari a benzinei, de la 570 de dolari tona la 690 de dolari tona. În aceeaşi perioadă, motorina s-a menţinut la 575 de dolari, cu uşoare varianţii. Practic, cotaţiile benzinei au ajuns cu 20% peste cele ale motorinei.
Între 1 -19 iunie, cotaţia leu-dolar nu a avut evoluţii spectaculoase, astfel încât se poate considera că scumpirea considerabilă a benzinei faţă de motorină se datorează aproape în totalitate evoluţiei de preţ al produselor petroliere de pe burse.
Scumpirea considerabilă a benzinei din ultimele luni a fost evidenţiată şi de CBS News, care a citat date oficiale. „Preţurile de referinţă ale benzinei pe piaţa americană au înregistrat în luna mai cea mai puternică creştere din ultimii şase ani, lună la lună. Benzina s-a scumpit în America cu 10,4% în mai faţă de aprilie, cea mai mare creştere din iunie 2009”, arată jurnaliştii de la CBS News.