România va elimina taxele considerate neavenite şi inechitabile de comunitatea de afaceri, taxa pe construcţii speciale, dar şi supraactiza la combustibil, însă lipsa încasărilor va inflama deficitul bugetar.
Astfel, deficitul va depăși ținta asumată de România în discuțiile cu instituțiile financiare internaționale, de 1,2% din PIB în 2016, ca urmare a aplicării noului Cod Fiscal, însă se va plasa sub obiectivul stabilit prin tratatul de la Maastricht, de 3% din PIB, a declarat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul dezbaterilor finale din plenul Camerei Deputaților pentru aprobarea Codului Fiscal, citat de Agerpres.
„Deficitul va mai mare decât cel asumat, dar rămâne sub limita de la Maastricht de 3% din PIB. Mesajul pentru partenerii noștri externi este că România este hotărâtă să mențină acest deficit sub 3%”, a explicat Teodorovici.
Potrivit acestuia, după aplicarea noii legislații fiscale, România va trece de la statul cu una dintre cele mai mari cote generale de TVA din Uniunea Europeană, și una dintre cele mai mari medii ale TVA, în rândul țărilor cu cele mai mici cote generale de TVA și cele mai mici medii din Europa.
Deputaţii au aprobat luni noile norme ale Codului Fiscal care includ renunţarea la taxa pe construcţii speciale şi supraacciza la combustibili. Deputații din Comisia pentru buget, finanțe și bănci au aprobat cu unanimitate de voturi, amendamentul la proiectul de Cod Fiscal privind scăderea la 19% a cotei standard de TVA începând de anul viitor. Inițial, TVA urma să scadă la 20% începând de anul viitor și la 18% din 2018.
De asemenea, impozitul pe construcții speciale urmează să fie eliminat din 2016 iar cota unică de impozitare ar putea scădea de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019. Alte modificări vor fi aplicate pentru sectorul microîntreprinderilor, unde cota de impozitare pentru microîntreprinderile fără salariați va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datorează impozit.
Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microîntreprinderile care au peste doi salariați, inclusiv, de 3% pentru microîntreprinderile care au un salariat și de 3% pentru microîntreprinderile care se află în anumite situații înscrise în registrul comerțului—dizolvare urmată de lichidare, inactivitate temporară, declarare pe proprie răspundere a nedesfășurării de activități la sediul social/sediile secundare.
Contribuțiile de asigurări sociale la angajat urmează să se reducă de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2017, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.