Motivul pentru care Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu sunt de acord cu modificările Codului Fiscal, include, pe lângă deficitul creat de diminuarea TVA, faptul că eliminarea taxei pe stâlp ar putea provoca o „gaură” de circa 160 de milioane de euro la buget, iar supraacciza pe carburanţi, de circa 550 de milioane de euro, adică un total de peste 710 milioane de euro anual, conform declaraţiilor unor oficiali şi calculelor energynomics.ro.
Astfel, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici susţine că oficialii CE nu au ajuns la un acord cu autoritățile române în privința Codului Fiscal, dar Comisia va decide în cadrul întâlnirii miniștrilor de Finanțe (Ecofin) din 14 iulie care este stadiul acordului cu România. În acelaşi timp, FMI nu va mai efectua vizita de evaluare programată pentru luna iulie, pentru că va avea deja concluziile misiunii Comisiei Europene, a declarat Teodorovici, citat de Agerpres.
“Pe un singur punct nu ne-am înțeles: Codul Fiscal. O să fie întâlnirea de la Ecofin din 14 iulie, reuniunea miniștrilor de Finanțe, iar Fondul Monetar Internațional desigur nu o să vină (în iulie — n.r.) pentru că deja are concluziile din partea Comisiei Europene. (…) Pentru Ecofin se va pregăti un raport al acestei misiuni tehnice de la București și săptămâna viitoare vom ști conținutul lui înainte de întâlnirea miniștrilor de Finanțe și vom formula un punct de vedere”, a precizat Teodorovici.
“Este o abordare normală din partea Comisiei Europene. În schimb au apreciat foarte mult ceea ce România a făcut în ultimii ani, ca și măsuri de dezvoltare economică, dar acest impact al Codului Fiscal este principalul subiect de discuție între noi și Comisia Europeană. (…) Ideal ar fi fost să fie un acord de ambele părți pentru acest proiect atât de important pentru economia României. (…) Important este că oricare ar fi situația, România s-a angajat foarte clar că își menține acele angajamente asumate în special în zona de reforme structurale”, a subliniat ministrul Finanțelor.
Potrivit sursei citate, ținta de deficit bugetar asumată va fi depășită temporar, nivelul estimat fiind de 2,9% din PIB pentru 2016. Teodorovici susține, însă, că este posibil ca la fundamentarea bugetului pe 2016 să fie posibilă o scădere de la 2,9% la 2,5% din PIB a deficitului. Ministrul Finanțelor a subliniat faptul că multe state membre au intrat în procedură de deficit excesiv, cu un deficit de peste 3%, iar România este în situația în care trebuie să ia astfel de măsuri pentru a-și consolida și mai mult starea economiei.
Adoptarea Codului Fiscal reprezintă un pas înainte în clarificarea regimului fiscal aplicabil în România, chiar dacă în privința Codului de Procedură Fiscală mai sunt o serie de aspecte de clarificat, a declarat vicepreședintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS), Daniel Anghel.
Cu toate acestea, în condiţiile în care comunitatea de afaceri, inclusiv CIS, salută renunţarea la taxa pe stâlp şi supraaaciza pe combustibil, este greu de crezut însă că o decizie nefavorabilă a FMI sau CE în privinţa Codului Fiscal va împiedica renunţarea la aceste două supra-impozite.