Acasă » Electricitate » Hidro » Hidroelectrica, profit record de 725 de milioane de lei în primul semestru

Hidroelectrica, profit record de 725 de milioane de lei în primul semestru

10 iulie 2015
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica a înregistrat în primul semestru un profit record, de 725 milioane de lei, în creştere faţă de câştigul raportat în perioada similară a anului trecut, de 510 milioane de lei. Creşterea s-a datorat implementarii măsurilor de reorganizare dispuse de administratorul judiciar Euro Insol, vizând optimizarea costurilor şi creşterea eficienţei şi competitivităţii, a anunţat compania într-un comunicat citat de Bursa.

Cifra de afaceri aferentă primului semestru a urcat cu aproape 300 milioane de lei comparativ cu primele şase luni ale anului 2014, respectiv de 1,851 miliarde de lei faţă de 1,554 miliarde de lei.

„Creşterea cifrei de afaceri s-a datorat unei producţii mai mari înregistrate de companie în prima jumătate a anului 2015, când a produs 9,6 TWh, cu 1,1 TWh mai mult decât în perioada similară a anului trecut”, se arată în comunicatul companiei.

La 20 iunie a fost achitată ultima tranşă din cele 24 aferente masei credale, Hidroelectrica fiind singura societate în insolvenţă din România care şi-a plătit datoriile la valoarea nominală, potrivit administratorului judiciar.

Hidroelectrica a achitat astfel 3,817 miliarde de lei din totalul celor 4,313 miliarde de lei înscrise la masa credală, suma de 496 de milioane de lei rămasă în continuare de achitat fiind reprezentată de rate aferente creditelor şi liniilor de credit care au scadenţa până în 15 septembrie 2021.

De asemenea, în luna iunie, sumele încasate din dobânzi depăşesc sumele plătite drept dobânzi. Astfel, în 2012 Hidroelectrica a avut o pierdere din dobânzi de 114 milioane de lei pentru ca, pentru prima dată în istoria companiei raportul între cele două dobânzi să fie pozitiv, compania înregistrând un câştig de 212.000 de lei în iunie 2015.

Hidroelectrica este cel mai ieftin producător de energie din România. Compania se află pentru a doua oară în insolvenţă din februarie 2014, prima procedură de reorganizare având loc în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *