Nu este nici acceptabil şi nici posibil pentru țările europene să asigure securitatea energetică bazându-se pe o strategie axată pe combustibili fosili, care va submina democrația, drepturile omului și securitatea climatică, scrie Luca Bergamaschi, citat de Euractiv.com.

La 20 iulie, miniștrii de externe europeni au lansat noul Plan de Acțiune pentru Diplomație Energetică al UE. Acesta reprezintă un prim pas, binevenit pentru garantarea faptului că planurile energetice sunt în concordanță cu obiectivele de politică externă ale UE și cu valorile fundamentale europene.

Cu toate acestea, prima prioritate a acestui plan rămâne concentrată pe deschiderea de noi rute de import de gaze și accesarea de noi câmpuri gazeifere. Un astfel de plan de diversificare nu ia în considerare agravarea riscurilor de securitate cu care se confruntă țările producătoare de energie: o nouă formă de extremism, conflicte, instabilitate socială și economică, precum și impactul schimbărilor climatice.

Algeria, de exemplu, este considerată ca fiind o alternativă strategică pentru livrările rusești. Cu toate acestea, au fost ridicate obiecţii serioase cu privire la capacitatea Algeriei de a creşte și chiar menține exporturile de gaze către Europa. Jerome Ferrier, președintele Uniunii Internaționale a Gazului, a subliniat recent „politica instabilă, cererea internă mare și capitalul insuficient” al Algeriei ca principale constrângeri în a atrage noi vehicule de investiții către o explorare și producție costisitoare.

Proiecțiile actuale arată că Algeria va consuma probabil tot ceea ce extrage până în 2030, devenind un importator net de energie la scurt timp după aceea. În plus, protestele fără precedent sunt pe cale de a perturba programul de miliarde de dolari de fracturare hidraulică al acestei țări, precum şi de a crește instabilitatea politică, într-o regiune nord-africană deja instabilă.

Pe măsură ce tensiunile din țările producătoare de combustibili fosili cresc, chiar menținerea aprovizionării cu energie existentă va deveni o provocare semnificativă. Avansul ISIS în Libia și Tunisia, care amenință complexul petrol și gaze de la Mellitah, a determinat guvernul italian să pregătească un plan de militar detaliat pentru a proteja infrastructura energetică-cheie. Aceasta a inclus Greenstream, cea mai lungă conductă de gaz din Europa, care porneşte din Mellitah. În 18 iulie patru muncitori italieni în construcţii au fost răpiți în apropierea complexului situat la 30 km vest de Sabratha, baza unde a fost instruit atacatorul din Sousse și cei doi soldaţi responsabili pentru măcelul de la muzeul Bardo.

Acest lucru arată de ce diplomația energetică pur și simplu nu poate trata securitatea energetică în izolare faţă de marile provocări de politică externă. Este nevoie de o abordare mai integrată, pe măsură ce o mare parte a vecinilor Europei se scufundă într-o mare de incertitudine şi instabilitate, confruntându-se cu agravarea condiţiilor energetice, resurselor și problemelor climatice.

Unele state și societăți, cum ar fi Siria, Irak și Libia, sunt dislocate la viteze amețitoare în timp ce altele, cum ar fi Tunisia, Egipt și regiunea Sahel, se confruntă cu presiuni în creştere. Aceastea forțează mii de refugiați să traverseze Marea Mediterană pentru a ajunge la țărmurile Europei în fiecare săptămână, și împing populaţia, în special tineretul, spre noi forme de extremism.

Prețurile volatile ale combustibililor fosili vor crește în continuare instabilitatea politică din țările producătoare de energie. Aceste țări puternice se bazează pe veniturile din combustibili fosili pentru a echilibra bugetele lor naționale, și un preț redus al barilului înseamnă ca veniturile de stat pentru exportatorii din Africa de Nord-Est și Orientul Mijlociu să se prăbușească spre 380 miliarde de dolari pe an. Acest lucru va duce la reducerea subvențiilor interne pentru energie, alimente, și sprijinul social de bază, exacerbând nemulțumirile sociale în rândul tinerilor deja afectaţi de rate ridicate ale șomajului.

Încercarea Europei de a oferi stabilitate și securitate prin deschiderea de noi rute de aprovizionare cu combustibil fosili aduce propriile sale probleme în prim-plan. Cooperarea în domeniul combustibililor fosili reduce efectul de pârghie diplomatică al Europei în a interveni în situații instabile şi prin care să sprijine tranzițiile către democraţie în țările exportatoare de energie. De exemplu, nu putem cere încetarea abuzurilor drepturilor omului în Azerbaidjan, când, în același timp, ne bazăm pe ei pentru a deschide coridorul sudic al gazelor, un set de noi conducte de combustibili fosili pentru a aduce gaz din Asia Centrală spre Europa.

Pe de altă parte, cooperarea din domeniul combustibililor fosili maschează problemele reale economice, sociale și de resurse cu care țările producătoare se confruntă într-o planetă aflată în încălzire globlă. Țările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord se confruntă deja cu constrângeri majore asupra creșterii din cauza presiunilor legate de energie, apă și alimente. Acestea sunt vulnerabile la prețuri volatile ale alimentelor și energiei, iar efectele schimbărilor climatice lovesc industrii-cheie, cum ar fi turismul și agricultura, precum și scăderea rezervelor de apă.

Schimbările climatice sunt de așteptat să reprezinte unul din motoarele principale ale emigrării şi conflictelor în următorii 10 până la 20 de ani, și a fost deja identificat ca un factor critic de contribuiţe la revolta siriană și, astfel, un factor de alimentare a crizei refugiaților din ultimii ani.

Miniștrii de externe ai UE ar putea face o alegere mult mai bună vizavi de securitatea energetică pe termen lung dacă ar aborda simultan amenințările climatice. Accelerarea internă a tranziției către o economie cu zero emisii de carbon oferă guvernelor europene, regiunilor și cetățenilor mult mai mult control asupra nevoilor lor energetice, și oferă un sprijin mai mare pentru a ajuta la stabilizarea vecinătăţilor Europei.

Plasarea eficienței energetice, implementării de proiecte de energie verde, interconexiunilor de energie electrică, și revoluției digitală în centrul relațiilor europene ar trebui să devină prioritatea numărul unu în securitatea energetică a Europei. Dacă UE întrunește obiectivele sale de eficiență energetică existente, Europa nu va avea nevoie de noi surse de aprovizionare cu gaz și infrastructură pe care Comisia Europeană le planifică.

Lecția este clară: nu este nici acceptabil, nici posibil pentru țările europene să asigure securitatea energetică bazându-se pe o strategie axată pe combustibili fosili, care va submina democrația, drepturile omului și securitatea climatică.

Luca Bergamaschi este cercetător al organizației de mediu E3G.