Acasă » Petrol și Gaze » Rompetrol Well Services a înregistrat o pierdere de 1,8 milioane de lei în primul semestru

Rompetrol Well Services a înregistrat o pierdere de 1,8 milioane de lei în primul semestru

14 august 2015
Petrol și Gaze
energynomics

Compania de servicii la sondă Rompetrol Well Services a înregistrat în primul semestru o pierdere de 1,82 milioane de lei, faţă de un profit net de 7,17 milioane de lei în acelaşi interval al anului trecut, din cauza problemelor generate în industria petrolieră de scăderea preţului ţiţeiului.

Rompetrol Well Services, controlată de grupul KMG International, avea bugetat pentru prima jumătate a anului un câştig net de 7,89 milioane de lei, mai mare decât cel obtinut în primele şase luni din anul anterior. Compania anticipează o revizuire bugetară în funcţie de evoluţia industriei petroliere.

„Efectele scăderii preţului petrolului – amânarea proiectelor importante de explorare şi producţie a hidrocarburilor, convenţionale sau neconvenţionale, reducerea investiţiilor, diminuarea severă a cererii pentru servicii la sondă – s-au resimţit din plin şi pe pieţele pe care este activă compania. Prăbuşirea preţului barilului de petrol a generat efecte în lanţ, principalii operatori reducându-şi semnificativ bugetele operaţionale şi de investiţii”, se arată în raportul financiar transmis de companie joi Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a consemnat venituri totale de 29,69 milioane de lei în primul semestru, în scădere cu 33% de la 44,68 milioane de lei în primele şase luni ale anului trecut. În bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul în curs, Rompetrol Well Services anticipa venituri totale de 48,45 milioane de lei.

Potrivit celor mai recente date disponibile, KMG International deţinea la sfârşitul lunii iunie 73% din acţiunile Rompetrol Well Services, alt acţionar semnificativ fiind fondul KJK, cu o participaţie de 10,68%.

Sursa

Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *