Acasă » Petrol și Gaze » Transport » Scad tarifele pe volumele de gaze transportate, cresc puternic tarifele pentru rezervarea de capacitate

Scad tarifele pe volumele de gaze transportate, cresc puternic tarifele pentru rezervarea de capacitate

27 august 2015
Petrol și Gaze
energynomics

ANRE a stabilit noile tarife reglementate pentru transportul gazelor naturale prin Sistemul Naţional de Transport, pentru intervalul octombrie 2015 – septembrie 2016. Faţă de intervalul anterior (iulie 2014 – septembrie 2015), se constată o reducere a tarifelor pentru serviciile de transport. Astfel, tariful volumetric pentru cantitatea de gaze naturale transportată către sistemele de distribuţie coboară de la 5,04 la 3,63 lei/MWh transportat, în vreme ce tariful volumetric pentru cantitatea de gaze naturale transportată numai prin Sistemul naţional de transport se reduce de la 5,79 la 4,38 lei/MWh transportat. În fine, tariful volumetric pentru cantitatea de gaze naturale transportată este redus de la 4,94 la 3,53 lei/MWh transportat.

Pe de altă parte, în cazul tarifelor de rezervare de capacitate se constată creşteri puternice. De exemplu, rezervarea de capacitate pe grupul punctelor de intrare din perimetrele de producţie, din terminalele GNL şi din instalaţiile de producere a biogazului sau a altor gaze care îndeplinesc condiţiile de calitate pentru a putea fi livrate/transportate în/prin SNT tariful anual creşte de la 0,5 lei/MWh la 0,93 lei/MWh.

Pentru rezervarea de capacitate pe grupul punctelor de intrare din interconectarea cu alte sisteme de transport al gazelor naturale din state terţe non-UE (Medieşu Aurit şi Isaccea Import) tariful anual creşte de la 2,08 lei/MWh la 3,62 lei/MWh, în vreme ce pentru volumele importate din state membre ale UE (prin Csanadpalota) noul tarif anul este mai mult decât dublu: 3 lei/MWh, faţă de 1,35 lei/MWh. Tarifele de rezervare de capacitate la ieşirea gazelor către alte state membre ale UE se reduce la 6,7 lei/MWh, faţă de 10,95 lei/MWh, în vreme ce tariful de rezervare de capacitate pentru exportul de gaze către Republica Moldova (Ungheni) este stabilit la 0,81 lei/MWh.

În fine, pentru grupul punctelor de ieşire către sistemele de distribuţii, reţelele de conducte din amonte şi clienţii finali racordaţi direct la sistemul de transport, rezervarea de capacitate se scumpeşte de la 1,55 la 1,86 lei/MWh.

Per total, venitul reglementat pentru TRANSGAZ pe intervalul 1 octombrie 2015 – 30 septembrie 2016, pentru activitatea de transport a gazelor naturale este de un miliard de lei. În intervalul anterior de reglementare, iulie 2014 – septembrie 2015, venitul reglementat este de 1,245 miliarde de lei.

Transgaz-infografie-27,08

În ultimii trei ani, veniturile din activitatea de transport au crescut constant, atât în termeni nominali, cât şi raportat la volumele de gaze naturale transportate. Tot astfel, cifra de afaceri a Transgaz a urcat constant din 2012, în vreme ce profitul net a urcat spectaculos, până la mai bine de 500 de milioane de lei, în 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *