Acasă » Petrol și Gaze » Explorare și producție » Raport Deloitte: S-a accentuat diferența dintre redevențele și impozitele aplicate pentru domeniul petrolier în România și media europeană

Raport Deloitte: S-a accentuat diferența dintre redevențele și impozitele aplicate pentru domeniul petrolier în România și media europeană

21 septembrie 2015
Explorare și producție
energynomics

Deloitte a actualizat, la cererea Federaței Patronale Petrol și Gaze, studiul comparativ al redevențelor și impozitelor similare aplicate în Europa pentru activitățile de explorare și producție de țiței și gaze naturale (upstream), pentru a include evoluțiile legislative și de piață din cursul anului 2014. Deloitte a calculat pe baza datelor publice nivelul efectiv al redevențelor și impozitelor similare, exprimându-le ca procent din veniturile companiilor din sectorul upstream (ca și numitor comun).

Cota efectivă de impozitare a activității upstream în Europa a scăzut de la 12,2% la sfârșitul lui 2013, la 11,7% la sfârșitul lui 2014, evoluție explicată de scăderea bazei de impozitare ca urmare a ieftinirii țițeiului, dar și de măsurile legislative adoptate în unele state europene pentru a reduce povara fiscală asupra companiilor din domeniu, pentru a încuraja investițiile, scrie compania de audit și consultanță.

În primul semestru din 2015, media cotațiilor țițeiului Brent a coborât la 57,84 dolari/baril, față de 98,85 dolari/baril media în 2014, respectiv 108,66 dolari/baril media în 2013. În România, cota efectivă a impozitelor pe activitatea de upstream a crescut de la 13,9% la 15% la sfârșitul lui 2014, respectiv 15,7% la 30 iunie 2015. Evoluția este explicată în principal de continuarea aplicării impozitului de 60% pe veniturile suplimentare din liberalizarea prețului gazelor naturale.

Pentru calculul cotei medii pentru upstream în România, au fost luate în considerare, pe lângă redevențele petroliere, impozitul pe construcții, impozitul pe țiței din producție internă, impozitul asupra veniturilor suplimentare obținute ca urmare a dereglementării prețurilor din sectorul gazelor naturale și impozitul din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

Deloitte a inventariat trei state europene au fost adoptate măsuri legislative pentru a reduce povara fiscală asupra companiilor din industria upstream,în contextul scăderii prețului țițeiului.

În Marea Britanie, au fost adoptate mai multe măsuri precum reducerea suprataxei și a cotei de impozitare a veniturilor petroliere, concomitent cu majorarea deducerilor. Cota efectivă de impozitare s-a redus de la 11,3% din venituri, la 6% în 2014.

În Italia, cota medie observabilă a redevențelor și impozitelor similare a scăzut de la 14,4% (2013) la 11,7% (2014). Italia a aplicat o suprataxă asupra profitului companiilor de petrol, gaze și energie. Rata nominală a suprataxei la impozitul pe profit s-a redus de la 10,5% (2013) la 6,5% (2014).

În Ungaria, cota medie observabilă a redevențelor și impozitelor similare medii observabile a scăzut de la 25,3% (2013) la 22,9% (2014) datorită scăderii ratelor redevențelor la petrol și gaze naturale cu 6% în T4 2014 aplicabile majorității zăcămintelor.

Studiul arată de asemenea corelarea productivității pe sondă cu cota efectivă impozitată. Astfel, în țările cu o productivitate mică, nivelul redevențelor și al impozitelor similare este mai redus decât în țările cu productivitate mare. Cu o producție de mai puțin de 40 bep (barili echivalent petrol)/sondă/zi, România se încadrează între țările cu productivitate scăzută pe sondă, alături de țări precum Polonia, Franța, Bulgaria, Lituania sau Turcia. Cota medie efectivă de impozitare specială pentru aceste țări este de 7,5% vs. 15,7% în România.

Un comentariu la „Raport Deloitte: S-a accentuat diferența dintre redevențele și impozitele aplicate pentru domeniul petrolier în România și media europeană”

  1. Pingback: ROPEPCA: Investiţiile în petrol şi gaze depind de stabilitatea fiscalităţii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *