Al doilea mare producător auto din SUA, Ford Motor, va investi 4,5 miliarde de dolari în vehicule electrice până în 2020, răspunzând astfel presiunilor autorităților de reglementare de a se baza pe tehnologiile mai puțin poluante, transmit Bloomberg și Reuters.
Compania va lansa 13 mașini electrice și hibride până în 2020, inclusiv noul model Focus Electric care poate fi reîncărcat rapid, a anunțat, joi, directorul general Mark Fields.
Planurile Ford vin pe fondul ieftinirii combustibilului, care afectează vânzările de vehicule electrice în SUA. Livrările versiunilor hibride ale Ford C-Max, Fusion și Lincoln MKZ au scăzut în primele 11 luni din acest an cu 25%, conform informațiilor companiei Autodata Corp.
Ford a reafirmat recent că se așteaptă la un profit înainte de taxe de 8,5 — 9,5 miliarde de dolari în acest an, iar marjele de profit din America de Nord vor fi în partea superioară a precedentei estimări, de 8,5% — 9,5%.
În România, Ford a început producția la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici și primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova și producția motorului EcoBoost.
Agerpres