Din iulie 2014, producătorii de gaze naturale din România au obligaţia să vândă pe bursă o parte din producţie. Abia din toamna lui 2014 au început să apară tranzacţii pe Bursa Română de Mărfuri (BRM). În 2015, OPCOM a anunţat abia în noiembrie o tranzacţie pe platforma PCGN-LP. Între timp, BRM a reuşit să dezmorţească această piaţă, cu 300 de licitaţii, până la finalul lunii octombrie şi o cantitate totală de peste 45 TWh. Am aflat de la Florin Tudorache, Manager Ring Gaze Naturale la Bursa Română de Mărfuri, cum a reuşit BRM să crească substanțial numărul de licitaţii şi volumele scoase la tranzacţionare.

Stimate domnule Florin Tudorache, marii producători au obligaţia de a vinde anumite cantităţi pe bursă. Totuşi, piaţa se formează greu… Care sunt obstacolele care blochează încă o creştere mai rapidă a pieţei de gaze naturale prin intermediul Bursei?

Este adevărat că ANRE prin Ordinul 118 din 2014 a instituit o obligaţie de a tranzacţiona gaze naturale pe pieţele centralizate de 35% pentru producători, respectiv de 30% pentru furnizori. Aceste procente sunt valabile doar pentru anul 2015, în 2016 ponderile sunt mai mici cu 5%, în 2017 mai scad cu 5%, la fel şi în 2018.

Trebuie subliniat însă că această obligaţie se referă doar la cantităţile ce le rămân după ce acoperă obligaţiile către piaţa reglementată (în principal pentru consumul casnic) şi obligaţiile din contractele bilaterale pe termen lung. Concret, cantităţile de gaze naturale rămase pentru a fi tranzacţionate pe piaţa concurenţială sunt foarte mici în comparaţie cu totalul producţiei dintr-un an.

Piaţa centralizată de gaze naturale se dezvoltă. Am avut o creştere semnificativă a numărului de furnizori înscrişi pe Ringul Gazelor Naturale, iar acum sunt 42 de furnizori, cei mai buni dintr-un total de circa 120 licenţiaţi. Pe lângă numere, subliniez şi calitatea activităţii de tranzacţionare. În trecut aveam unul, maximum doi furnizori care accesau Ringul la o licitaţie, iar acum vorbim în mod curent de 5, uneori şi 8 furnizori care efectiv se bat pentru a câştiga contractul cu un consumator final. Sunt deci furnizori foarte activi şi bătăioşi, fiecare dintre ei dorind să-şi crească sau să-şi păstreze cota de piaţă.

Ceea ce ne ţine în loc sau, mai bine zis, ceea ce ne încetineşte avântul, este nivelul scăzut al educaţiei economice. Sunt mulţi oameni care nu înţeleg mecanismele economice sau, mai rău, sunt – este adevărat, din ce în ce mai puţini – cei care nu vor să accepte aceste mecanisme economice şi continuă tradiţia şpăgii “leul şi kilowatul”.

O problemă importantă cu care ne confruntăm este lipsa armonizării legislaţiei care guvernează achiziţiile publice cu legislaţia vânzării de gaze naturale. Pe de o parte, achizitorul public solicită, în baza legislaţiei care îl guvernează, garanţii de bună execuţie şi o documentaţie extrem de birocratică şi complicată aşteptând de la furnizor flexibilitate contractuală şi un preţ de furnizare cât mai mic. Pe de altă parte, dacă furnizorul, pe bună dreptate, solicită echilibrarea contractelor, respectiv prevederi contractuale “în oglindă”, inclusiv pentru garanţii de bună execuţie, atunci răspunsul invariabil al achizitorului este ”nouă legea nu ne permite” .

Existenţa mai multor legi care guvernează sectoare de activitate diferite, dar care la un moment dat se intersectează, conduce la deformări grave ale realităţii economice. De exemplu, toată lumea ştie că există Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, vestitul SEAP, unde achizitorul public este obligat de lege să se prezinte.

Nimeni nu se întreabă dacă SEAP a primit licenţă de piaţă centralizată pentru gaze naturale de la ANRE. Am avut două mari surprize, în momentul în care am fost invitat la Ministerul Comunicaţiilor pentru o procedură de achiziţie prin BRM. Mai întâi, am constatat că suntem preferaţi pentru acest tip de procedură chiar şi de ministerul care are SEAP-ul în directa sa subordonare. A doua surpriză a fost să înţeleg că SEAP-ul nici nu-şi pune problema că ar trebui să fie acreditat şi licenţiat de către ANRE, chiar dacă tranzacţionează gaze naturale în sistem electronic, ca orice piaţă centralizată.

Care sunt motivele pentru care consemnăm tranzacţii tot mai numeroase la BRM?

BRM a avut marea inspiraţie să coopteze în rândurile sale oameni specializaţi în industria gazelor naturale. Nimeni până acum nu s-a gândit în România să deschidă o piaţă centralizată doar pentru furnizorii de gaze naturale. Iată că acum, cu ajutorul colegei mele Arta Ţurcanu, care este Directorul Departamentului de Gaze Naturale din BRM, există o platformă electronică specializată doar pentru furnizori, este vorba de platforma noastră STEG.

În curând, tot datorită eforturilor depuse de doamna Arta Ţurcanu, vom stabili şi legăturile cu Europa Ocidentală, vom putea să raportăm tranzacţiile noastre în conformitate cu regulamentul REMIT la Agenţia Europeană ACER. Oamenii care au ani mulţi de experienţă în industria gazelor naturale – acesta este secretul nostru. Altfel n-ai de unde să cunoşti nevoile pieţei şi să oferi la momentul potrivit soluţiile potrivite pentru fiecare tip de client. Platforma STEG şi raportarea REMIT sunt instrumente utile şi eficiente oferite de BRM participanţilor la Ringul Gazelor Naturale la momentul oportun, adică atunci când piaţa are nevoie de ele, iar nouă, bineînţeles, ne conferă avantajul şi statutul de lider al pieţelor centralizate.

Vă rog să faceţi un profil al participanţilor la tranzacţiile cu gaze pe BRM – vânzători şi cumpărători.

În primul rând, tranzacţiile se împart în două mari categorii:

1. tranzacţiile doar între furnizori, aici sensurile de vânzare-cumpărare sunt biunivoce, în funcţie de necesitatea fiecăruia;

2. tranzacţiile iniţiate de către consumatorii finali (pe sensul de cumpărare), la care furnizorii participă în calitate de vânzători.

Fiecare categorie are particularităţile ei, dar profilul participantului tipic din partea furnizorilor este: companie medie spre mare, din punct de vedere al cantităţilor disponibile, capabilă să furnizeze gaze naturale oriunde în ţară şi dispusă să-şi dezvolte portofoliul. Adesea sunt societăţi susţinute de către o multinaţională, cu proceduri interne foarte clare şi stricte pentru rezolvarea oricăror reclamaţii sau sesizări venite de la consumatori.

Un profil “clasic” al consumatorului este mai greu de precizat. Gândiţi-vă doar la câte sute de mii de consumatori noncasnici există la ora actuală la noi în ţară. Pot în schimb să vă enumăr, pe criteriul de similitudine al activităţii desfăşurate, grupurile de consumatori pe 2015, precum şi numărul celor care au accesat Ringul de Gaze Naturale: 16 primării, 24 spitale, 8 inspectorate judeţene de poliţie, 6 inspectorate pentru situaţii de urgenţă, 6 unităţi de învăţământ superior, 14 unităţi militare, 3 consilii judeţene şi 2 aeroporturi.

––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din decembrie 2015 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.