România este în urma planului de atingere a unui grad de interconectare a rețelei electrice de 10% până în 2020, arată un raport privind progresul Uniunii Energetice în 2015. Celelalte state europene care nu se află în grafic sunt Cipru, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Marea Britanie și Spania.
„În multe state membre s-au înregistrat progrese apreciabile în materie de deschidere către concurență a piețelor cu ridicata, fapt ce a generat beneficii semnificative. Cu toate acestea, există diferențe mari între statele membre, iar multe dintre acestea nu au pus încă în aplicare integral normele necesare pentru a asigura competitivitatea și lichiditatea piețelor. În ceea ce privește infrastructura pentru energie electrică, 22 de state membre sunt în grafic pentru a atinge obiectivul de 10% privind capacitatea de interconectare a rețelei electrice până în 2020 sau au atins deja acest obiectiv”, se precizează în document, citat de Agerpres.
„Este în continuare nevoie de interconectări pentru ca piața internă a energiei să devină mai activă și toate statele membre trebuie să își informeze mai bine consumatorii în privința opțiunilor în materie de eficiență energetică și să amelioreze în continuare condițiile pentru investiții de care beneficiază consumatorii privați. În plus, este nevoie de măsuri cu țintă mai precisă destinate consumatorilor vulnerabili, pentru a combate în mod eficace sărăcia energetică și în materie de combustibili”, menționează raportul.
În România, intensitatea energetică este încă de două ori mare decât media UE. La acest rezultat au colaborat atât ineficiența echipamentelor utilizate, dar și ponderea în PIB pe care o are industria în România, peste media UE.
„Deși față de anul 2005 intensitatea energiei primare a României a scăzut, aceasta rămâne, aproximativ, de două ori mai mare decât media UE. În sectorul industrial intensitatea energetică aproape s-a înjumătățit față de anul 2005, însă, cu toate acestea, rămâne peste media Uniunii Europene, unul din principalele motive reprezentându-l procentul mult mai mare pe care sectorul industrial îl are în PIB-ul romanesc comparativ cu media UE. Consumul specific de energie al locuințelor este peste media UE și a cunoscut doar o ușoara scădere în ultimii opt ani. Pare a exista un potențial neexploatat pentru realizarea de economii de energie în sectorul rezidențial și în transporturi”, mai spune raportul.