Zeta Petroleum, o companie britanică de hidrocarburi, cedează participațiile deținute în trei concesiuni petroliere din România unuia dintre acționarii săi, compania GM Investment & Co (GMI), în schimbul stingerii unei datorii de 2,6 milioane de euro.
Compania britanică a luat această decizie din moment ce nu mai poate susține cheltuielile subsidiarelor din România: Zeta Petroleum (Romania) SRL, Zeta Petroleum (Suceava) SRL și Zeta Petroleum (Bobocu) SRL. Numai pentru acest an, cheltuielile pentru menținerea activității acestor subsidiare sunt estimate la aproape 1,55 milioane de euro.
„Subsidiarele dețin concesiuni în România care necesită cheltuieli semnificative în următoarele 12-18 luni pentru menținerea validității lor. Cheltuielile pentru 2016 sunt estimate la circa 1,55 milioane euro. Compania nu dispune în prezent de resursele financiare necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli intensive de capital”, arată un document al Zeta Petroleum, citat de profit.ro.
GMI deține aproape 30% din Zeta Petroleum și este principalul creditor al companiei britanice.Datoria de 2,6 milioane euro reprezintă împrumuturi acordate pentru finanțarea lucrărilor de prospectare și explorare de zăcăminte de țiței și gaze în România. În țara noastră, Zeta Petroleum deține participații la concesiunile de hidrocarburi Bobocu (participație 100%), Jimbolia (participație 36%) și Suceava (participație 50%).