Acasă » Petrol și Gaze » Procesare » OMV Petrom propune o investiție de 1 miliard de lei într-o centrală de condensare a gazelor

OMV Petrom propune o investiție de 1 miliard de lei într-o centrală de condensare a gazelor

29 ianuarie 2016
Petrol și Gaze
energynomics

OMV Petrom a scos la licitație un contract care ar putea ajunge la valoarea de aproape 1 miliard de lei, pentru a construi o centrală de condensare a gazelor la Hurezani, unde compania a finalizat în 2010 un proiect de optimizare a livrării în sistemul național de transport a gazelor naturale extrase din zăcămintele din sud-vestul României.

Potrivit anunțului de participare publicat de OMV Petrom, valoarea totală a investiției ar putea ajunge la 966 de milioane de lei, TVA inclus, iar durata contractului este estimată la circa 2 ani. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 martie 2016, ora 12,00, iar OMV Petrom estimează că va atribui contractul în septembrie anul acesta.

Ofertanții trebuie să facă dovada faptului că media cifrei de afaceri globală în ultimii trei ani financiari (2012, 2013, 2014) este de minimum 254 de milioane de lei și să prezinte lista principalelor lucrări similare executate în ultimii cinci ani calendaristici, din care să rezulte că lucrările au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu în cadrul unui contract în valoare totală de minimum 127,12 milioane de lei.

În plus, aceștia trebuie să demonstreze că, la momentul semnării contractului, vor avea acces la sau vor dispune de resurse financiare negrevate de datorii, linii de credit confirmate de bănci ori alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow de realizare a contractului în sumă de minim 18 milioane de lei.

În 2010, OMV Petrom a finalizat la Hurezani un proiect de optimizare a livrării în sistemul național de transport a gazelor naturale extrase din zăcămintele din sud-vestul României.

Proiectul de livrare a gazelor Hurezani, investiție de circa 135 de milioane de euro, a fost inițiat în 2008 și este amplasat între Craiova și Târgu Jiu. Lucrările au inclus o nouă stație de compresoare la Bulbuceni, 11,5 km de conductă nouă de racordare și modernizarea punctului de livrare de la Hurezani.

Sursa

Profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *