Ministerul Energiei speră că va obţine puțin peste 800 de milioane de lei în acest an din vânzarea acţiunilor pe care le deţine la Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, indică un document al instituției.
Vânzarea pachetului de acțiuni, echivalent a 26,7% din capitalul Rompetrol Rafinare, a fost aprobată de Guvern în iulie 2015. Inițial, grupul KMG, acționarul majoritar al subsidiarei din România, spera ca vânzarea să aducă minimum 200 de milioane de euro.
Ministerul speră să obțină în acest an și peste 1,1 miliarde de lei din dividendele acordate de companiile unde instituția are participație minoritară sau majoritară.
De asemenea, ministerul are cheltuieli de 800 de milioane de lei, bani defalcați, printre altele, pentru: plata onorariilor pentru consultanţi, agenţi de privatizare sau firme de avocatură (23 milioane de lei); rapoarte de evaluare realizate în procesul de privatizare şi post privatizare, pentru expertize, cauţiuni, evaluări în litigii, onorarii executori judecătoreşti, documentaţii pentru obţinerea avizului de mediu (10 milioane de lei); dizolvarea voluntară şi lichidarea societăţilor comerciale (6,3 milioane de lei); majorarea capitalului social al unor companii 12,5 milioane de lei).