Ionel Bucur şi Elena Marinela Negulici, directorul Sucursalei CNE Cernavodă şi, respectiv, directorul economic al CNE Cernavodă, au fost suspendaţi din funcţii, în urma declanşării unei operaţiuni penale împotriva lor. Potrivit unui comunicat al SN Nuclearelectrica SA, anchetă preliminară a DNA a avut în vedere acţiuni sau inacţiuni legate de modul de atribuire a unui contract cadru de servicii de protecţie fizică şi monitorizare încheiat în 2008. Concluziile anchetei DNA se referă la eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).
Într-un articol publicat înainte de comunicatul companiei, www.replicaonline.ro anunţa ca Elena Marinela Negulici a fost chemată în judecată de către Nuclearelectrica în 2015, alături de alte persoane, într-un dosar cu un prejudiciu adus companiei prin încheierea a două poliţe de asigurare pentru administratori, estimat de Curtea de Conturi la aproape 140.000 euro.
Pentru a asigura continuitatea activităţii, conducerea SNN a decis că Marian Şerban, directorul Centralei CNE Cernavodă, să preia atribuţiile funcţiei de Director al Sucursalei CNE Cernavodă, iar Titina Holobiuc să preia atribuţiile funcţiei de Director Economic în cadrul CNE Cernavodă.
Marian Şerban a ocupat până în prezent funcţia de Director de Centrală CNE Cernavodă Unităţile 1 şi 2, coordonând direcţia de producţie, direcţia tehnică, departamentele de control lucrări, radioprotecţie, securitate nucleară şi monitorizare performanţe pentru ambele unităţi nucleare. Marian Şerban are o experienţă de peste 30 de ani în industria nucleară, ocupând funcţii de conducere pe perioada punerii în funcţiune a ambelor unităţi ale CNE Cernavodă. Marian Şerban este absolvent al Facultăţii de Fizică Tehnologică şi deţine un doctorat în Inginerie industrială.
Titina Holobiuc este economist de profesie şi are o experienţă de 31 de ani în domeniul financiar-contabil, coroborat cu specificul industriei nucleare. Titina Holobiuc este absolventă a Academiei de Studii Economice, Facultatea de Finanţe Contabilitate.
În finalul comunicatului semnat de directorul executiv al Nuclearelectrica Daniela Lulache, se subliniază că faptele constatate de anchetă DNA „nu au afectat şi nu vor afecta în niciun fel securitatea nucleară, operarea centralei şi/sau asigurarea tuturor celorlalte funcţii suport aferente activităţii de bază” a companiei.