Ambasadorul Republicii Islamice Iran în România E.S. domnul Hamid Moayyer a confirmat participarea în calitate de keynote speaker la ediţia din acest an a Spring Cocktail, pe 24 martie.
În intervenţia Excelenţei Sale, domnul Hamid Moayyer va aborda oportunităţile şi provocările pe care le presupune o colaborare mai strânsă între România şi Iran, în domeniul energetic. Iran este marele nou venit pe piaţa energetică globală, în acest an, iar relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări permit reluarea rapidă a relaţiilor economice, în special în sectorul energetic unde expertiza românească îşi poate găsi spaţiu de materializare în proiecte benefice pentru ambele părţi.
Duminică, petrolierul Monte Toledo a livrat Europei primul transport de ţiţei iranian, de la mijlocul anului 2012, a anunţat Bloomberg. În februarie au plecat din Iran 29 de nave încărcate cu ţiţei. Una dintre acestea se îndreaptă către portul Constanţa, de unde ţiţeiul va fi preluat în vederea prelucrării la rafinăria Petrotel LUKOIL din Ploieşti, aşa cum a confirmat pentru energynomics.ro directorul adjunct al rafinăriei, Dan Dănulescu, în cadrul Energy Breakfast Club din 17 februarie.
A treia ediţie a Spring Cocktail va fi deschisă de către ministrul Energiei Victor Grigorescu care se va referi la principalele tendinţe ale anului 2016 în industria energetică românească. Peste 120 de înalţi oficiali şi decidenţi din companiile active în România vor participa la Spring Cocktail, un eveniment organizat de energynomics.ro şi susținut de partenerii noștri: ALD Automotive, Automobile Bavaria, BCR Pensii, Chivas, Ridgid, SGS România, Sixt New Koppel.
Întâlnirea din 24 martie este cel mai bun prilej pentru ca expații din industria energetică să-și calibreze așteptările și perspectivele cu românii care au lucrat în afara granițelor. Care sunt experiențele similare și ce este cu totul unic în energetica românească? Ce tip de întâmplări pot fi evitate și care sunt modelele care merită importate urgent pentru a face companiile mai performante, iar România o gazdă mai bună pentru experții pe care îi atrage?
Spring Cocktail – Cultivate Different Views On the Romanian Energy Market
Sub patronajul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie – ANRE şi al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale – NAMR
În 24 martie, de la ora 18, vreme de trei ore, Palatul Cesianu-Racoviță ne pune la dispoziție o ambianță eclectică și sofisticată, dată de stucatura și picturile murale în ulei precum și de numeroasele opere de artă găzduite aici. Mai multe despre ediţia Spring Cocktail 2014 şi despre ediţia Spring Cocktail 2015!
Spring Cocktail (Martie) este unul dintre cele trei evenimente concept organizate în fiecare an de energynomics.ro. Celelalte două sunt Energy Strategy Summit (Iunie) şi energynomics Awards (Decembrie).