Acasă » Electricitate » Ioan Roșca a fost revocat intempestiv din funcția de director general al Electrica SA

Ioan Roșca a fost revocat intempestiv din funcția de director general al Electrica SA

11 martie 2016
Distribuţie
energynomics

Electrica a anunţat revocarea lui Ioan Roşca din funcţia de director general. Directorul financiar Iuliana Andronache a preluat funcția de director general interimar.

În comunicatul transmis de Electrica, Cristian Bușu președintele Consiliului de Administrație îi mulțumeşte „domnului Roșca pentru contribuția pe care a avut-o de-a lungul celor 25 de ani de carieră la Electrica și, în special, pentru implicarea sa în listarea de succes a companiei”.

Decizia pune într-o nouă lumină comunicatul companiei din 26 februarie, când era anunţată despărţirea amiabilă, prin „acord comun”. La sfârşitul lunii februarie, Electrica anunţase că administratorii companiei au convenit cu Ioan Roşca încetarea mandatului acestuia până cel târziu în luna iunie, procesul de selecţie a înlocuitorului fiind programat să se desfăşoare pe parcursul a două luni.

Ioan Roşca a fost director general la Electrica din a doua jumătate a anului 2012.

Revocarea este anunţată în aceeaşi zi în care site-ul www.profit.ro publică un articol potrivit căruia DNA verifică achizițiile de servicii de reînnoire de licențe Microsoft ale Electrica SA din 2009-2012. În perioada vizată de solicitarea de documente a DNA, Electrica SA a avut doi directori generali, respectiv Ioan Folescu, între ianuarie 2009 și mai 2012, și Ioan Roșca, din mai 2012 până în astăzi. La întrebarea precisă a Profit.ro cu privire la eventuala calitate în dosar a lui Folescu și Roșca, DNA a răspuns că, în acest moment, „persoanele la care faceți referire nu au calitatea de suspect sau inculpat în cauza menționată în cererea dumneavoastră„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *