Acasă » Petrol și Gaze » Moesia și NIS Petrol solicită prelungirea perioadei de explorare

Moesia și NIS Petrol solicită prelungirea perioadei de explorare

energynomics

Moesia Oil and Gas și NIS Petrol solicită Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu 18 luni a perioadei de explorare a perimetrului de hidrocarburi EX-12 Crai Nou din județul Timiș. Cele două companii dețin participații egale în perimetrul concesionat în 2011, cu Moesia Oil and Gas cu statut de operator.

„În susținerea solicitării de extindere a perioadei de explorare cu 18 luni, titularul menționează necesitatea rectificării și corectării întârzierilor care au afectat desfășurarea operațiunilor petroliere datorită unor circumstanțe care nu i-au fost imputabile și care nu au putut fi prevăzute în mod rezonabil”, arată ANRM.

Complexitatea geologică, culegerea incomplete de informații și prezența în perimetru a unor sonde forate anterior spun printre motivele care stau la baza acestei solicitări. În sprijinirea deciziei de prelungire a acordului concesionarii aduc și un program mai extins de lucrări, transpus în costuri suplimentare de 200.000 de dolari.

Prelungirea acordurilor de explorare a fost soluția găsită de NIS Petrol și în privința altor trei perimetre petroliere în care deține participații (Periem, Biled și Băile Felix), solicitând extinderea perioadei de lucrări cu trei ani din pricina accesului slab la terenuri pentru prospectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *