Acasă » Petrol și Gaze » Termocentralele și gospodăriile vor consuma doar gaze din producție internă

Termocentralele și gospodăriile vor consuma doar gaze din producție internă

23 martie 2016
Consumatori
energynomics

Gazele din producția internă vor acoperi în totalitate consumul gospodăriilor şi al termocentralelor care furnizează agent termic consumatorilor casnici între 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017, susține ANRE.

Autoritatea limitează extracția de gaze din depozite la 40% din consumul lunar total. Totodată, ANRE pleacă de la ipoteza că, la finalul lunii octombrie, stocul minim pentru cele două categorii de consumatori să fie alcătuit în totalitate din producție internă.

Consumul respectivilor utilizatori este estimat pentru perioada amintită la 42,3 milioane de MWh, din care 34,8 milioane de MWh în lunile de iarnă şi 7,5 milioane de MWh în cele de vară, arată un document al reglementatorului.

“Procentul gazelor naturale din import în consumul CPET (clienţii casnici şi producătorii de energie termică pentru încălzirea populaţiei – n.r.) în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017 (este – n.r.) considerat la nivelul de 0%”, arată estimarea ANRE.

Anul trecut, România a consumat 121,1 milioane de MWh de gaze naturale, cu 4,5% mai puțin faţă de consumul înregistrat în 2014, mai spune ANRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *