Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Profitul Petrom crește cu 18%, chiar dacă vânzările au scăzut cu 5% (S1, 2013)

Profitul Petrom crește cu 18%, chiar dacă vânzările au scăzut cu 5% (S1, 2013)

13 august 2013
Consumatori
energynomics

Profitul net al grupului Petrom a urcat cu 18% în primul semestru, la circa 2,4 miliarde lei (545 milioane euro), chiar în condițiile în care vânzările au coborât cu 5%, la aproape 11,6 miliarde lei (2,6 miliarde euro). Printre factorii care au dus la reducere se numără scăderea vânzărilor de ţiţei, influenţată de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi. În primele şase luni ale anului trecut, grupul Petrom a consemnat un profit net de 2,027 miliarde lei şi vânzări de 12,202 miliarde lei.

petrom-infogr-ro„În prima jumătate a anului 2013 ne-am îmbunătăţit performanţa financiară şi operaţională comparativ cu primele şase luni din 2012, ca efect al investiţiilor realizate în anii precedenţi, managementului strict al costurilor şi iniţiativelor de excelenţă operaţională. Am continuat programul semnificativ de investiţii, ceea ce ne-a permis să stabilizăm producţia, volumele uşor crescute de hidrocarburi din România compensând problemele tehnice temporare din Kazahstan. În zona offshore, am finalizat cea mai mare campanie de achiziţie seismică 3D din Marea Neagră şi, în parteneriat cu ExxonMobil, ne-am propus să reluăm forajul în blocul Neptun către sfârşitul anului 2013 sau începutul anului 2014. În R&M (segmentul Rafinare şi Marketing – n.r.), vânzările cu amănuntul au rămas stabile, în timp ce marjele de rafinare au scăzut din cauza cotaţiilor mai mici la produse”, a declarat în raportul semestrial directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.

Am continuat programul semnificativ de investiţii, ceea ce ne-a permis să stabilizăm producţia.

Mariana Gheorghe a menţionat că Petrom va continua programul de investiţii anuale – peste 1,2 miliarde euro în 2013, în condițiile în care cadrul fiscal şi de reglementare va râmâne unul favorabil investiţiilor.
Profitul înainte de dobânzi şi impozite EBIT a urcat în primul semestru cu 10%, la 2,97 miliarde lei (676 milioane euro), de la 2,703 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut. „În pofida cheltuielilor de explorare mai mari generate de campania intensivă de achiziţie seismica 3D din 2013, EBIT-ul înregistrat în primele şase luni din 2013 a fost cu 10% mai mare decât EBIT-ul înregistrat în primul semestru din 2012, care a fost influenţat negativ de oprirea planificată a rafinăriei Petrobrazi din T2/2012”, se arată în raportul transmis investitorilor.

Sursa
OMV Petrom

1 thoughts on “Profitul Petrom crește cu 18%, chiar dacă vânzările au scăzut cu 5% (S1, 2013)”

  1. Pingback: OMV cumpără de la Statoil participații minoritare cu suma-record de 2,65 miliarde de dolari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *