Acasă » Petrol și Gaze » KMGI va folosi toate mecanismele legale pentru a își proteja investițiile în România

KMGI va folosi toate mecanismele legale pentru a își proteja investițiile în România

9 mai 2016
Petrol și Gaze
energynomics
COMUNICAT DE PRESĂ, 9 mai 2016

Astăzi, 9 mai 2016, companiilor KMG International NV („KMGI”), Oilfield Exploration Business Solutions SA și Rompetrol Rafinare SA, li s-a comunicat faptul că au fost citate ca părți responsabile civilmente într-un dosar în curs de anchetă la DIICOT.

Aceste evoluții pot avea un impact negativ semnificativ asupra obiectivelor strategice și a planurilor de dezvoltare ale KMG în România.

Din dorinţa unei corecte informări a publicului ca urmare a comunicatului D.I.I.C.O.T – Structura Centrală, dorim să oferim câteva elemente clarificatoare.

KMG a achiziţionat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV în anul 2007. Privatizarea companiei Rompetrol Rafinare a avut loc în anul 2000, acordul de conversie în obligaţiuni a datoriilor istorice companiei fiind încheiat în anul 2003.

Atât KMG, cât și KMGI nu au fost informate oficial de existenţa unor investigaţii precum cele menţionate astăzi în comunicatul de presă al D.I.I.C.O.T. (referitoare la activităţi din perioada 1998-2003) la momentul achiziției acțiunilor The Rompetrol Group NV (în 2007).

KMGI va folosi toate mecanismele legale, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a își proteja investițiile realizate de la momentul achiziției.

KMGI își exprimă încrederea că, în colaborare cu autoritățile române, investigația va fi soluționată cât mai rapid și va fi gestionată corect din punct de vedere al comunicării, astfel încât activităţile şi reputaţia companiei să nu fie afectate.

KMGI își afirmă deschiderea de a colabora cu guvernul și autoritățile române pe tot parcursul acestei investigații.

În același timp, dorim să informăm atât opinia publică cât și partenerii companiei că activitățile rafinăriei Petromidia și a stațiilor de carburanți Rompetrol nu vor fi afectate.

KMG International este unul dintre cei mai importanţi actori economici din România, dovedind până în prezent respectarea angajamentului de a contribui la dezvoltarea României ca un hub energetic pentru regiunea Mării Negre. Astfel, KMG International a realizat investiții în valoare de aproximativ 4 miliarde dolari începând din anul 2007 pe piaţa locală, în operațiuni derulate de mai mult de 5.000 de angajati din Romania. Grupul a plătit în perioada 2007 – 2014 mai mult de 12 miliarde dolari la bugetul statului român.

KMG International şi-a asumat, faţă de guvernul român, dezvoltarea unui fond de investiții mixt româno-kazah, cu un aport de capital de 150 de milioane de dolari şi urmărind o țintă totală a activelor de până la 1 miliard de dolari, în funcție de condiţiile de piață. KMG International aşteaptă din partea Guvernului român parcurgerea unor paşi administrativi necesari pentru înfiinţarea entităţii de proiect a fondului de investiţii, în timp ce proiecte în valoare de peste 300 milioane dolari au fost deja identificate şi sunt pregătite pentru a fi transferate către fond şi pentru a fi dezvoltate în România, urmând a genera un puternic impact pozitiv atât în plan economic, cât şi social.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *