Acasă » Electricitate » Retehnologizarea Vidraru, un contract de 98,5 milioane de euro

Retehnologizarea Vidraru, un contract de 98,5 milioane de euro

1 iunie 2016
Electricitate
energynomics

Contractul de retehnologizare pentru Vidraru va dura 56 de luni și lucrările sunt estimate la aproape 98,5 milioane de euro, cu tot cu TVA, arată anunțul de licitație emis de Hidroelectrica. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 1 august și ofertanții trebuie să depună și o garanție de participare de 4,5 milioane de lei (1 milion de euro).

Criteriul principal de determinare a câștigătorului este prețul depus în ofertă. Producătorul de energie a anunțat că prețul contează în proporție de 70% în punctajul pentru determinarea câștigătorului contractului.

Procentajele rămase țin de îndeplinirea unor parametric tehnici și de calitate cu privire la randamentul mediu ponderat a turbinei, banda de putere, randamentul generatorului și puterea nominală a turbinei.

Contractul va prespune proiectare, inginerie, management de proiect, lucrări de execuție – montaj. Integratorul de resurse va trebuie să ducă proiectul “la cheie”.

Hidrocentrala Vidraru a fost pusă în funcțiune pe 9 decembrie 1966 pe râul Argeș. Lacul de acumulare are un volum de 465 de milioane de metri cubi iar producția medie anuală este de aproximativ 400 GWh.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *