Acasă » Interes general » Scutiri la plata impozitului pentru cercetători, după modelul din IT

Scutiri la plata impozitului pentru cercetători, după modelul din IT

energynomics

Guvernul a anunţat măsuri de stimulare fiscală pentru susținerea cercetării dezvoltării și inovării. Executivul a aprobat o scutiri de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică. Măsura se va aplica începând cu veniturile aferente lunii august 2016.

„Am decis în Guvern ca pentru toţi cei care lucrează în centrele de cercetare-dezvoltare tehnologică, așa cum este şi Centrul de la Titu al Uzinelor Dacia Renault, dar şi alte companii care au astfel de centre de dezvoltare, să eliminăm impozitele şi taxele pe salarii, ceea ce înseamnă o creşte proporţională a veniturilor cercetătorilor”, e explicat premierul Dacian Cioloș, într.o vizită efectuată la uzinele Dacia.

„În ultimii ani am văzut efectul pozitiv pe care facilităţile fiscale pentru cei care lucrează în domeniul IT le-au avut asupra asupra acestui sector. Am hotărât să aplicăm aceeaşi logică şi pentru cercetare-dezvoltare tehnologică. În felul acesta, vrem în acelaşi timp, să atragem tineri în acest domeniu al cercetării-dezvoltării, unde România are potenţial, dar şi să reducem pe cât posibil migraţia forţei de muncă calificate a inginerilor, a specialiştilor care, de multe ori, după o experienţă de câţiva ani în astfel de centre de cercetare-dezvoltare tehnologică din România plecau în altă parte pentru că salariile sunt mai mari.

Sigur că această creştere proporţională cu reducerea taxelor, impozitelor nu este o creştere foarte mare, dar este un semn că pentru stat, pentru guvern acest domeniu este important şi vom căuta în continuare şi alte facilităţi pentru a stimula acest sector, pentru că România poate nu doar să ofere forţă de muncă calificată la costuri competive, dar poate să ofere şi materie cenuşie foarte competitivă, bine calificată. Și vrem să atragem şi alţi investitori să investească nu doar în partea de producţie, dar şi în partea de cercetare şi dezvoltare tehnologică. Altfel spus, producţia din sectorul industrial din România să se amelioreze şi datorită materiei cenuşii pe care o producem în România”, a declarat Dacian Cioloş.

Cioloș s-a referit şi la importanța unei schimbări de paradigmă în privința carierei tinerilor și dezvoltarea legislaţiei naţionale pentru învăţământul profesional dual, care să includă și o ofertă mai largă de specializări profesionale, o mai mare flexibilitate și un cadru juridic mai clar, pentru cooperarea între unităţile de învăţământ şi unităţile de producţie. Şeful Guvrnului a anunţat că, în curând, va fi lansat un ghid pentru finanţarea din fonduri europene a unor astfel de stagii practice, care vor viza sectoarele industrial, agricol şi agroalimentar, prin contracte și convenţii de stagii pentru elevi şi studenţi între unităţi de învăţământ, între unităţi de producţie, între asociaţii profesionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *