Legea redevenţelor va fi prezentată Parlamentului ca să fie dezbătută după vacanţa parlamentară, a declarat, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor referitoare la stadiul în care se află acest proiect. „Suntem pe ultima sută de metri şi la începutul sesiunii parlamentare va fi cu siguranţă în Parlament pentru a intra în dezbateri”, a spus Dragu, potrivit Mediafax.
Imediat după preluarea Ministerului Finanţelor, în decembrie 2015, Anca Dragu declara că proiectul va fi supus dezbaterii publice în primul trimestru al anului 2016. La 1 martie, Bursa prelua o declaraţie a ministrului potrivit căreia o formă intermediară a legii urma să fie discutată cu companiile, pentru a fi mai apoi pusă în dezbatere publică. „Luăm în considerare nevoia să promovăm investiţiile”,, afirma atunci Anca Dragu.
Ministerul Finanţelor întârzie să stabilească un nou cadru fiscal pentru sectorul de petrol şi gaze, în care taxarea să se aplice diferenţiat în funcţie de tipul de zăcământ aflat în exploatare (onshore sau offshore, matur sau nou etc). În ultimul semestru a fost adusă în discuţia publică ideea unei forme de taxare suplimentară a profiturilor obţinute de operatorii din activitatea de exploatare a resurselor de petrol şi gaze.