Acasă » Petrol și Gaze » Industria de petrol și gaze are nevoie de investiții anuale de un miliard de euro

Industria de petrol și gaze are nevoie de investiții anuale de un miliard de euro

12 iulie 2016
Macroeconomie
energynomics

Menținerea actualului nivel al producției de petrol și gaze în România necesită investiții anuale de un miliard de euro, în condițiile în care producția suferă un declin natural de 10%, potrivit portalului desprepetrol.ro, lansat de Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA).

Potrivit portalului, România are aproape o treime din toți angajații din extracția de țiței și gaze din Uniunea Europeană, respectiv 25.600, din totalul de 77.900, citează Agerpres.

„Producția suferă de un declin natural de 10%. Gradul de epuizare al rezervelor actuale este de 87%. Sunt necesare investiții de 1 miliard de euro/an pentru menținerea producției la același nivel. Fără investiții, producția României de țiței se va epuiza în 12 ani, iar cea de gaze naturale în 9 ani”, spun autorii site-ului.

România deține 13.000 de sonde active, cu mult peste Marea Britanie, care are 2.300 de sonde, Danemarca — 1.500, Italia — 900 sau Norvegia — 400. Cu toate acestea, producția pe sondă în țara noastră este cea mai mică dintre aceste țări, fiind de 21 barili pe zi, față de 2.350 barili pe zi în Norvegia, 964 în Danemarca, 363 în Marea Britanie și 271 în Italia.

„Impozitarea companiilor petroliere în România se face prin impozitele obișnuite (impozitul pe profit, contribuții sociale și alte taxe obișnuite), la care se adaugă impozitarea specifică. Impozitarea specifică permanentă e formată din redevențe, impozitul pe construcții și impozitul pe vânzările de țiței — în total încă 9,5% din veniturile companiilor petroliere”, mai arată datele companiilor petroliere.

Totodată, în 2013, au fost adăugate alte impozite temporare, precum taxa pe stâlp și cea din veniturile suplimentare din liberalizare, care a ridicat nivelul de impozitare în sectorul petrolier la 15% din venituri.

Media Europeană (excluzând zăcământul gigant Groeningen din Olanda) este de 9,3% — comparabil cu impozitarea specifică permanentă din România, mai spun petroliștii. Însă, dacă se adaugă și impozitele temporare aflate în vigoare, media în România este dublă față de țările din Uniunea Europeană cu producție pe sondă comparabilă, unde există o impozitare specifică medie de 7,5%.

Reprezentanții ROPEPCA au mai arătat că un miliard de euro investit în sectorul de petrol și gaze creează sau menține 45.900 de locuri de muncă, aduce la bugetul de stat un miliard de euro din taxe și are un impact în PIB de 3,2 miliarde de euro.

ROPEPCA a fost înființată în anul 2012 și numără 19 membri, companii ce au realizat anul trecut investiții totale de 1,03 miliarde de euro, echivalentul a 6,5% din totalul investițiilor din România. Contribuțiile la buget s-au ridicat la 2,4 miliarde de euro, reprezentând 10% din totalul bugetului de stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *