Acasă » Evenimente » Energy Breakfast Club, 13 iulie: Legea ne obligă să construim altfel din 2017

Energy Breakfast Club, 13 iulie: Legea ne obligă să construim altfel din 2017

14 iulie 2016
Evenimente
energynomics

Miercuri, 13 iulie, energynomics.ro a organizat al doilea Energy Breakfast Club din acest an în care s-a discutat despre clădiri. Dacă în primul s-a creionat imaginea de ansamblu a orașului inteligent, de această dată am pus accent pe componenta de operare și exploatare în condiții de siguranță și eficiență a clădirilor de locuințe și birouri.

Colonelul Dan Simionescu – Șef al Serviciului de Prevenire la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a prezentat poziția oficială a instituției în cazul situațiilor de urgență, cu precădere în ceea ce privește prevenirea incendiilor din clădiri. Silviu Bulzan, Key Account Manager în cadrul Philips Lighting și responsabil pentru sectoarele birouri și industrial în zona Europei Centrale și de Est, a expus conceptul „Connecting Lighting” dezvoltat de companie și implementat cu succes în clădirea de birouri The Edge, din Amsterdam. Privirea de ansamblu asupra siguranței și eficienței în exploatarea clădirilor ne-a fost oferită de arhitectul Florin Enache, membru al Ordinului Arhitecților din România și coordonator al grupului de lucru pentru prevenirea incendiilor. El a explicat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească orice construcție viitoare în baza Normativului P118 / 2016, care urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2017.

Discuţia a fost deschisă de Colonelul Dan Simionescu, Șef al Serviciului de Prevenire din cadrul IGSU (aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne), care ne-a informat cu privire la rolul IGSU și al unităților subordonate inspectoratului în protecția comunității și a bunurilor materiale.

Colonel Dan Simionescu: Inspectoratele pot acorda asistență tehnică în etapele premergătoare construcției propriu-zise

“IGSU și Inspectoratele județene București-Ilfov sunt instituții profund implicate în virtutea atribuțiilor legale, în demersul național, european și mondial de protecție a comunităților umane, a valorilor culturale, arhivistice, de patrimoniu, a bunurilor materiale, dar și a mediului. În ecuația protecției umane și a bunurilor materiale, atribuțiile principale ale inspectoratului vizează elaborarea reglementărilor care privesc protecția împotriva incendiilor – dar și civilă -, controlul de prevenire, avizarea securizării (la incendiu), supravegherea pieței produselor / echipamentelor fixe de prevenire a incendiilor, mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, precum și derularea unor campanii naționale de informare preventivă”, ne-a informat Dan Simionescu. Oficialul IGSU a explicat că atribuțiile de control de prevenire, de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu și protecția civilă, de pregătire a populației și autorităților, de coordonare a activităților voluntare și private în situații de urgență și de audit de supraveghere a persoanelor autorizate să desfășoare activități în domeniul apărării împotriva incendiilor, se află în responsabilitatea Inspectoratelor județele.

”Securitatea la incendiu a unei clădiri este strâns legată de modul de proiectare și execuție al acesteia și a instalațiilor care o echipează, de calitatea materialelor de construcție, de existența și buna funcționare a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor, de sarcina termică, de activitățile desfășurate în interior, dar nu în ultimul rând de nivelul de instruire a persoanelor din domeniul apărării împotriva incendiilor. Evoluția reglementărilor în domeniul apărării împotriva incendiilor a fost permanent influențată de incidentele produse. Recent, în paralel cu majorarea substanțială a cuantumului amenzilor, a fost introdusă pârghia sancționării de oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor, determinată de încălcarea gravă a cerințelor de securitate la incendiu a unor clădiri publice (birouri, structuri de primire a turiștilor, unitățile de alimentație publică și de agrement, obiectivele de comerț, sanitare, de cult, ateliere de întreținere și reparații, amenajările temporare în spații închise și temporare)”, a menționat Dan Simionescu. Tot recent s-a aprobat hotărârea de guvern care stabilește categoriile de construcții și amenajări care se supun autorizării și avizării privind securitatea la incendiu, care va abroga cadrul normativ în vigoare, respectiv HG nr. 1739/2006.

„Apreciez productivă așezarea la aceeași masă a reprezentanților cu rol de reglementare și control, a specialiștilor ce contribuie la proiectarea, realizarea și exploatarea construcțiilor, a celor care furnizează soluții și materiale și a celor implicați în procesul de mentenanță a clădirilor. Așteptăm un aport și sprijin inclusiv pe parcursul perioadelor în care actele normative din domeniul de incidență a instituției noastre fac obiectul transparenței decizionale”, a încheiat colonel Dan Simonescu.

După The Edge – Amsterdam, Philips Lighting lucrează la un proiect pilot de clădire a viitorului pentru România

În intervenţia sa Silviu Bulzan, Key Account Manager la Philips Lighting, ne-a explicat istoricul clădirilor de birouri și evoluția cerințelor de confort ale utilizatorilor. “Thomas Friedman a analizat stadiul de globalizare în care ne aflăm în prezent – 3.0 -, centrat în jurul individului și tradus prin faptul că fiecare individ are un cuvânt de spus în comunitatea în care lucrează și trăiește. Conceptul Connected Lighting are la bază această analiză și IoT (Internet of Things), astfel încât toate lucrurile să fie conectate; corpurile de iluminat sunt senzori care captează informații ce îmbunătățesc calitatea vieții”, a afirmat Silviu Bulzan. Implementarea acestei soluții este deopotrivă benefică pentru ocupanți (preocupați să aibă acces la sistemele care le sporesc confortul și să poată personaliza spațiul în care își desfășoară activitatea) și investitori, care dau clădirea mai rapid în folosință companiilor dispuse să acorde confort și bunăstare angajaților lor. Exemplul cel mai relevant în acest sens este clădirea The Edge, din Amsterdam, în care sistemul de iluminat încorporează senzori de mișcare, temperatură, lumină și infraroșu.

Încorporarea sistemului Connected Lighting și exploatarea eficientă a acestei clădiri au generat diminuarea cu 60% a costului cu energia electrică, dar și un cost de doar  42 de euro / mp / an pentru administrarea și operarea clădirii. Și pe piața din România s-a înregistrat o creștere a interesului spre implementarea acestor soluții, iar Philips Lighting are în prezent în lucru – la nivel de concept – o clădire de birouri ce face parte dintr-un ansamblu amplu, această primă construcție-test urmând a se finaliza în anul 2018.

 

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI SILVIU BULZAN –> Connected Lighting for Office 

Arhitect Florin Enache: Din 1 ianuarie 2017 va intra în vigoare noul Normativ P 118

Arhitectul Florin Enache, membru al Ordinului Arhitecților din România și Coordonator al grupului de lucru Potecție la Incendii, a explicat care sunt provocările întâlnire în proiectarea eficientă și sigură a clădirilor în contextul societății și legislației actuale. “A apărut în urmă cu mai mulți ani necesitatea retrasării normativului de securitate la incendiu (P118 / 1999), în cadrul căruia fiecare dintre componente – construcții, instalații și semnalizare – erau nerevizuite din ani diferiți, repsectiv 1999, 2013 și 2015, iar două dintre acestea nu mai respectă aceleași reguli”. “Astfel, normativul P118 / 1999, va fi actualizat printr-un proiectul de normativ (P118 / 2016), aflat în curs de realizare, cu orizont de timp pentru intrarea în vigoare la 1 ianuarie 2017. În prezent, ne aflăm în etapa de consultare, avizare și corelare. Modificarea notabilă din noul normativ este cea cu privire la schimbarea claselor de risc în ceea ce privește siguranța la incendiu, în sensul în care construcțiile care conform vechiului normativ se încadrau în categoria a IV-a de risc, în cazul unei reevaluări, în noua legislație se vor încadra în clasa a II-a de risc, deci nu vor mai putea primi autorizația din partea IGSU”, a precizat Florin Enache.

Florin Enache a prezentat toate cerințele fundamentale pentru obținerea unor construcții de calitate, obligatorii pe întreaga durată de existență a clădirilor:

  • Rezistență mecanică și stabilitate
  • Securitate la incendiu
  • Igienă, sănătate, și mediu înconjurător
  • Siguranță și accesibilitgate în exploatare
  • Protecție împotriva zgomotului
  • Economie de energie și izolare termică
  • Utilizare sustenabilă a resurselor naturale

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI FLORIN ENACHE –> Legislatie Solutii pentru siguranta cladirilor 

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 45 de experţi, reprezentanți ai: Roa Grup, Asociatia Auditorilor Energetici pentru Cladiri din Romania, Atrea, Camera de Comert Romania Israel, Can&Power, Eaton, EnergyPal, GIRA (Demco), Honeywell Building Solutions, INCDE-ICEMENERG, Norisk, Professional Realty SRL, Safety and Security Systems, Super Business Solutions, Vestra, MVB CONCORK GRP SRL, Link Builder SRL, ACUE, Lidl, NKT Cables, IGSU, Philips Lighting, EFdeN (Solar Decathlon Europe), 2 Active PR,
Energy Star Consulting, Romstal, Govnet, Iprochim, NextGen, Facilities Management Services.

Evenimentul a fost organizat de energynomics.ro și susținut de partenerii noștri: Philips Lighting, RIDGID, Alpha Cab și SGS România.

Participare

În 2016, energynomics.ro îşi propune să mai organizeze cel puţin încă 5 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse pot fi accesate aici.

Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne poți scrie la officeaata energynomics.ro pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 13:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *