Acasă » Termo » Autorizațiile de siguranță ale CET-urilor din București expiră în acest an

Autorizațiile de siguranță ale CET-urilor din București expiră în acest an

19 iunie 2016
Cogenerare
energynomics

Nivelul total al cheltuielilor Electrocentrale București (ELCEN) a fost estimat în acest an la 1,87 de milioane de lei, în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare și eficiență a activității, în contextul în care autorizațiile ISCIR ale CET-urilor expiră în acest an, se arată în nota de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli al ELCEN, publicat de Ministerul Energiei, conform Agerpres.

„Nivelul total al cheltuielilor a fost estimat în funcție de necesarul de materiale și servicii necesare desfășurării în condiții de siguranță în exploatare și eficiență a activității, acesta fiind o consecință a lipsei de cash-flow din anul 2015 datorat gradului de încasare scăzut de la principalul client RADET București (66,92%). Ca urmare a acestui lucru, nu au putut fi efectuate o serie de cheltuieli necesare, în anul 2016 fiind scadente termenele de valabilitate a autorizațiilor ISCIR/CNCIR indispensabile funcționării CTE-urilor”, potrivit notei de fundamentare.

Astfel, compania a bugetat venituri totale de 1,9 miliarde de lei și cheltuieli totale de 1,87 miliarde de lei, estimând obținerea unui profit brut de 30 de milioane de lei.

Totodată, bugetul prevede reducerea numărului de personal cu 35 de persoane, prin disponibilizări individuale pentru care au fost prevăzute plăți compensatorii.

„În anul 2016 se prevăd plăți restante în sumă de 561.335 mii lei, sumă aprobată prin Memorandum în ședința Guvernului din data de 13.04.2016. Față de aceasta, societatea a prezentat un program de măsuri cu termene clare, asumate de Consiliul de Administrație”, mai precizează documentul citat.

De asemenea, la finalul anului 2016 sunt prevăzute creanțe restante de 3,272 miliarde de lei, principala cauză fiind acumularea plăților neîncasate de la RADET București, care reprezintă 93% din totalul creanțelor, respectiv 3,063 miliarde de lei.

„Neîncasarea creanțelor de la RADET București a dus la un deficit de cash-flow pe care Electrocentrale București SA l-a finanțat prin contractarea unor credite bancare, purtătoare de dobânzi, precum și prin creșterea datoriilor către furnizori, la 31.12.2015 datoriile totale ale Electrocentrale București fiind de 2.018.267,00 mii lei”, se mai arată în nota explicativă.

ELCEN produce energie electrică și termică simultan și este cel mai mare producător de energie termică din România. Compania asigură circa 40% din totalul agentului termic produs la nivel național, acoperind 90% din necesarul municipiului București.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *