Acasă » Electricitate » Francezii de la EDF vin cu banii pentru Hinkley, Marea Britanie trage de timp

Francezii de la EDF vin cu banii pentru Hinkley, Marea Britanie trage de timp

1 august 2016
Electricitate
energynomics

Consiliul de administraţie al Electricite de France SA a aprobat proiectul de 24 de miliarde de dolari pentru construirea primei centrale nucleare din Marea Britanie, în ultimii peste 20 de ani, și a iniţiat negocieri cu o bancă de stat din Franţa pentru a atrage în jur de 4 miliarde de euro pentru a susţine proiectul de la Hinkley Point. Pe de altă parte, guvernul britanic a anunțat că amână o decizie cu privire la acest proiect până la sfârșitul anului.

Consiliul de administraţie al EDF a respins temerile că proiectul ar secătui resursele financiare ale companiei de utilităţi franceze. Cele două reactoare „vor consolida prezența EDF în Marea Britanie, o țară în care filiala sa, EDF Energy, operează deja 15 reactoare nucleare și este cel mai mare furnizor de energie electrică după volume”, a comunicat joia trecută compania cu sediul la Paris. Proiectul de la Hinkley Point „este avantaj unic pentru industriile franceze și britanice prin prisma beneficiilor pentru cele două sectoare nucleare privite în ansamblu.”

Conducerea EDF speră că decizia de joia trecută va pune capăt dezbaterilor despre oportunitatea proiectului, deja puternic contestată de experți, unele sindicate franceze și organizații independente, între care GreenPeace. La începutul acestui an, guvernul francez a cerut companiei EDF, deținută de stat în proporţie de 85%, să vândă până la jumătate din participaţia de 100% pe care o are la RTE – cel mai mare operator de rețea de transport a energiei electrice din Europa – pentru a contribui la finanțarea reactoarelor nucleare de la Hinkley Point. Tot joi, EDF a anunţat deschiderea negocierilor cu banca de stat Caisse des Depots și unitatea sa asigurări CNP Assurances pentru a le vinde o participaţie de 49,9% din RTE. EDF a precizat că înelegerea va porni de la o valoare orientativă de 8,45 miliarde de euro pentru pachetul integral de acţiuni ale RTE și că s-ar putea finaliza în prima jumătate a lui 2017, după obținerea tuturor aprobărilor organismului de reglementare.

Toate aceste planuri întâmpină un obstacol neașteptat, comentează Wall Street Journal, dupa ce guvernul britanic a anunţat că încă nu şi-a dat acordul final pe controversatul proiect în valoare de 23,7 miliarde de dolari, iar o decizie în acest sens nu va fi luată până la toamnă. „Guvernul britanic va analiza cu atenție acest proiect alături de toate părțile implicate și va lua o decizie la începutul toamnei”, a declarat secretarul britanic pentru afaceri si energie Greg Clark.

Dacă va fi ratificat de Regatul Unit, contractul Hinkley Punct ar face ca EDF să primească 92,50 lire pentru fiecare megawatt-oră de energie electrică pe care o va produce timp de 35 de ani, un nivel de preţ de două ori mai mare decât cel înregistrat în prezent pe piaţă. Acest preţ ar genera o rată anuală de rentabilitate de 9% în cazul în care cosntrucţia celor două reactoare ar fi finalizată potrivit programării, la costurile anticipate, a declarat directorul executiv al EDF Jean-Bernard Levy.

Între principalii furnizori pentru construcţia celor două reactoare de la Hinkley Point se numără Areva, General Electric, Bouygues, Laing O’Rourke, și Kier Group, precizează EDF. Este de aşteptat ca China General Nuclear Power Corp să contribuie cu o treime din costurile de finanțare ale proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *