Grupul petrolier maghiar MOL, prin Panfora Oil and Gas, începe explorarea la două perimetre petroliere în vestul României, Voivozi şi Adea, şi încheie lucrările la Curtici, anunţă News.ro.
„În perimetrul EX-6 Curtici ne aflăm în prima faza, cea de explorare. Colaborăm cu Prospecţiuni, cea mai importantă companie de studii geo-fizice din România, pentru achiziţia de date geologice 3D. Pentru celelalte două perimetre – EX-1 Voivozi şi EX-5 Adea suntem în curs de a implementa primii paşi pentru începerea fazei de explorare în aceste perimetre”, au declarat pentru News.ro reprezentanţii MOL.
Cele trei perimetre au fost adjudecate în urmă unei licitaţii, organizată de ANRM în 2010, iar acordurile de concesiune au fost ratificate de către Guvern la sfârşitul anului trecut.
Reprezentanţii grupului precizează că MOL a decis să participe la licitaţiile pentru aceste trei perimetre pentru a valorifica experienţă deja dobândită în bazinul Panonic, în perimetrele în care grupul MOL operează în Ungaria.
„În România, faza de explorare a perimetrelor petroliere este încetinită, aşa cum a afirmat recent în mod public şi preşedintele ANRM”, au mai spus oficialii MOL.