Modificările Legii regenerabilelor 220/ 2008, care ar fi trebuit publicate spre dezbatere săptămâna aceasta, vor mai întârzia, întrucât comisia reunită formată din membri ai Ministerului Energiei și ai autorității de reglementare a pieței, ANRE, poartă încă discuții pe marginea studiului realizat de o companie de consultanță, a declarat pentru energynomics.ro Corina Popescu, secretar de stat în cadrul Ministerului.
Anterior, oficialii ministerului au spus că este posibil ca modificările aduse legii regenerabilelor să fie publicate săptămâna aceasta.
”Nu cred că va fi emis săptămâna aceasta”, a spus Popescu, care ne-a explicat că studiul comandat unei companii de consultanță încă suferă modificări, pe baza notelor primite de la Minister și ANRE.
În orice caz, modificările aduse Legii 220 își vor produce efecte din anul 2017, iar pentru anul în curs ”se merge pe ce e aprobat”, a mai spus Popescu.
Odată emis, noul act de modificare a Legii 220 va trebui supus dezbaterii publice timp de două săptămâni. Numele companiei de consultanță care a efectuat noul studiu privind regenerabilele pentru autoritățile române nu a fost dezvăluit, însă este vorba de ”o companie care nu a mai efectuat studii similare în România”, a mai spus Popescu.
Demonstreaza o viziune interesanta si discutabila: cum modifici termenii legati de energiile regenerabile, in afara strategiei energetice, din care in mod normal, in orice stat UE Asa s-ar intampla lucrurile
Rezulta ca Nu vom avea o strategie energetica in 2016