Acasă » Electricitate » Hidroelectrica, polițe de asigurare a răspunderii de 50 mil. euro

Hidroelectrica, polițe de asigurare a răspunderii de 50 mil. euro

20 septembrie 2016
Electricitate
energynomics

Hidroelectrica vrea să încheie o poliță de asigurare a răspunderii profesionale pentru toți membrii Consiliului de Supraveghere și ai directoratului, în valoare totală de 50 de milioane de euro. Aceste asigurări sunt obligatorii prin lege din 2006 pentru administratorii și directorii executivi de societăți pe acțiuni și acoperă eventualele despăgubiri la care ar putea fi obligați aceștia pentru prejudicii cauzate companiilor, acționarilor acestora sau unor terți prin erori, omisiuni sau îndeplinirea defectuoasă în mod involuntar a atribuțiilor de serviciu, conform profit.ro.

„Aprobă valoarea de 50 milioane euro a poliței de asigurare pentru răspundere profesională pentru membrii Consiliului de Supraveghere (împreună cu membrii directoratului). Împuternicește directoratul Hidroelectrica să negocieze și să încheie polița, inclusiv clauzele adiacente”, se arată într-o hotărâre a acționarilor Hidroelectrica de la sfârșitul săptămânii trecute. Suma de 50 milioane euro reprezintă valoarea asigurată totală sau limita de răspundere cumulată pentru toate persoanele care vor fi acoperite de polița de asigurare. Prima anuală de asigurare pentru astfel de polițe este în general de 0,1% – 0,2% din suma asigurată.

În total, din Consiliul de Supraveghere și din directoratul Hidroelectrica fac parte 10 persoane. În luna iunie a acestui an, după ieșirea din insolvență, AGA a numit un Consiliu de Supraveghere provizoriu la Hidroelectrica, format din șapte membri, din care fac parte Ana Crăița Bucheru (președinte al Consiliului), Elena Voicu, Romeo Susanu, Ionuț Purică, Robert Pană, Mihai Daniel Aniței și Oana Truță.

Recent, Hidroelectrica a atribuit un contract de 54.000 lei firmei de head-hunting cu capital britanic Transearch International, care trebuie să selecteze 6 membri pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, în conformitate cu legislația privind guvernanța corporativă a companiilor de stat.

Directoratul companiei este format din președintele acestuia, Ovidu Agliceru, plus membrii Iulian Tudor și Petronel Chiriac.

Polițele de asigurare a răspunderii profesionale sunt încheiate de companii pe numele persoanelor ce dețin funcțiile menționate și în beneficiul acestora, firmele fiind cele care suportă costurile cu primele de asigurare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *