Comisia Europeană a analizat ajutorul de stat acordat de România companiei Transgaz pentru realizarea conductei de gaze dintre Iași și Ungheni și a constatat că a fost respectată legislația din domeniu, a declarat pentru Agerpres președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
„Comisia Europeană a finalizat procesul de monitorizare a măsurilor de sprijin acordate pentru realizarea conductei de interconectare a sistemelor naționale de transport gaze ale României și Republicii Moldova, Iași-Ungheni, și a constatat că ajutorul de stat a îndeplinit condițiile Regulamentului General de Exceptări pe Categorii de Ajutoare”, a spus Chirițoiu.
Potrivit acestuia, odată cu modificarea legislației din domeniul ajutorului de stat, începând cu 1 iulie 2014, Comisia Europeană își concentrează activitatea pe cazurile importante și pe evaluarea facilităților după ce au fost acordate de statele membre, pentru a verifica modul în care respectă regulile în domeniu. Anterior acestei date, forul european analiza măsurile de sprijin înainte de a fi puse în practică.
În 2015, Transgaz a primit un ajutor de stat de 81 milioane de lei pentru realizarea conductei Iași-Ungheni, proiect finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Republica Moldova.
Un alt ajutor de stat monitorizat de Comisia Europeană, care, de asemenea, a îndeplinit criteriile analizate, a fost schema acordată de Ministerul Finanțelor Publice având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, respectiv HG nr. 804/2014.
Schema de ajutor de stat are valabilitate până la 31 decembrie 2020 și un buget total de 925 milioane de euro (145 milioane de euro anual).