Acasă » Termo » Nouă echipă de conducere la Complexul Energetic Hunedoara

Nouă echipă de conducere la Complexul Energetic Hunedoara

2 noiembrie 2016
Minerit
energynomics

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) va fi condus de o nouă echipă managerială care a fost desemnată marți în funcție de către administratorul special al CEH, Codruț Stănescu.

Fostul director general al complexului, Cosmin Chiuzan, a anunțat că nu mai dorește prelungirea mandatului pe care l-a primit în urmă cu șase luni.

Noul director general al companiei este Mihael Melczer, iar ca directori adjuncți au fost numiți Horia Giurgiu și Petre Nica, se arată într-un comunicat de presă al CEH, conform Agerpres.

Petre Nica este cunoscut ca fost președinte al Sindicatului ‘Muntele’, reprezentativ la nivel CEH, el retrăgându-se din funcție în cursul lunii octombrie.

Pe fiecare dintre cei nominalizați mai sus îi recomandă o bogată experiență profesională, competențele dobândite fiind cele care au stat la baza însărcinării lor cu misiunea de a se implica în realizarea proiectului de salvare a părții viabile din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara S.A., motiv pentru care beneficiază de susținere și încredere atât din partea administratorilor judiciar și special ai Societății, cât și a Ministerului Energiei’, se arată în comunicatul Biroului de presă al CEH.

Noua echipă a fost prezentată marți directorilor de subunități din cadrul companiei și va prelua conducerea executivă a CEH începând de miercuri, 2 noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *