Transgaz a finalizat tragerea pe sub Dunăre a conductei de rezervă a interconectorului de gaze dintre România şi Bulgaria, primul asemenea gazoduct care va deveni operaţional în regiune. Interconectorul a fost finanțat cu fonduri europene în valoare de 23 milioane euro şi este parte din coridorul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria).
Lucrările la conducta de rezervă în lungime de 2100 metri au fost derulate în baza contractului de execuție semnat împreună cu Inspet SA Lider și SC Habau PPS Asociat. Transgaz precizează într-un comunicat că deşi termenul de finalizare al lucrărilor este 31 deembrie 2016, “datorită utilizării tehnologiei avansate, alegerii unor soluţii tehnice de succes precum și a implicării personalului specializat, lucrările de execuție, probele de presiune, cuplarea conductei, inclusiv punerea în funcţiune a acesteia se vor finaliza până la sfârșitul lunii noiembrie 2016, cu aproximativ o lună mai devreme decât era planificat”.
Gazoductul România-Bulgaria va deveni operaţional de la 11 noiembrie, a declarat prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, în cadrul unei întâlniri cu omologul său sârb, Aleksandar Vučić, potrivit agenţiei bulgare de ştiri Novinite.
Deja a fost finalizată, probată, recepţionată şi pusă în funcţiune conducta principală, ceea ce creează condiţiile tehnice pentru asigurarea exportului de gaze naturale din România spre Bulgaria. Staţiile de reglare măsurare (SRM-urile) atât în zona românească, cât şi la bulgari, au fost construite şi recepţionate, astfel încât, după semnarea Acordului de Interconectare şi aprobarea metodologiei de rezevare de capacitate, se vor putea efectua activităţi de import şi export.
Bulgargaz EAD, Transenergo şi WIIE România sunt primii câștigători ai licitațiilor tranzitului spre Bulgaria, organizate la începutul luni septembrie.
Proiectul BRUA este dezvoltat în contextul necesităţii diversificării surselor de alimentare cu gaze naturale ale ţărilor europene, creşterii securităţii alimentării cu gaze naturale a României prin acces la noi surse, transportul înspre pieţele Central Europene a rezervelor de gaze naturale din regiunea Caspică, asigurării pe direcţia Bulgaria a unei capacităţi de transport în ambele sensuri de curgere de 1,5 miliarde de metri cubi pe an şi dezvoltării unei capacităţi de transport pe direcţia Ungaria de 1,75 mld. mc / an în faza I şi 4,4 mld. mc / an în faza II.