Acasă » Regenerabile » Solar » Primul magazin ”verde” în România din portofoliul Lidl

Primul magazin ”verde” în România din portofoliul Lidl

29 noiembrie 2016
Regenerabile
energynomics

Lidl continuă extinderea lanțurilor de magazine în România, iar de curând acesta a deschis cel mai ”verde” magazin din portofoliul local al retailului german în zona București-Ilfov. Magazinul ”verde” este dotat cu panouri fotovoltaice și stații de încărcare pentru mașini electrice. Proiectul construit este conform celor mai noi standarde de sustenabilitate și eficiență energetică în colaborare cu Skanska România.

Magazinul folosește o serie de tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și este echipat cu soluții moderne de păstrare și reglare a consumului de energie cu sisteme care permit pătrunderea luminii naturale și sisteme de iluminare cu tehnologie LED, ce sunt prevăzute cu senzor de prezență.

Cu o suprafață de vânzare de aproximativ 1.400 m², magazinul dispune și de o parcare exterioară, cu o capacitate de 120 de locuri de parcare, cu 5 stații de încărcare rapidă pentru automobile electrice, precum și de o parcare acoperită pentru biciclete.

Am considerat acest proiect ca fiind inovator și complex, în cadrul căruia am avut ocazia să folosim unele dintre cele mai avansate soluții din domeniul construcțiilor. Ne bucurăm că am avut șansa să colaborăm cu Lidl România, cu care împărtășim aceeași viziune de a construi sustenabil și în condiții de siguranță,” a declarat Richard Burleigh, președintele Skanska Construction România și Ungaria.

Unul dintre cei mai mari retaileri din Europa, Lidl este o companie cu o prezență puternică în România, unde deține peste 200 de spații comerciale.

Încă de când am intrat pe piața din România, ne-am dorit să fim cât mai aproape de clienții noștri și să le oferim produse de calitate, la cel mai bun preț. Așadar, căutăm să optimizăm în mod constant formatul de magazin și să implementăm tehnologii în linie cu demersul nostru spre sustenabilitate, trend pe care îi încurajăm și pe clienții noștri să îl adopte” a declarat Sergiu Fală, Director Național de Expansiune și Servicii Centrale, membru al Consiliului de Conducere Lidl România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *