###author###

În ultimii ani SUA a înregistrat un boom în producția de gaze naturale prin exploatarea depozitelor din șisturi, beneficiind de avantajul că aceste depozite sunt localizate la distanțe mari de comunitățile umane. Cea mai recentă raportare a Băncii Mondiale cu privire la densitatea populației de pe teritoriul american spune că la nivelul anului 2010 densitatea era de 33,82 locuitori/kilometru pătrat. Evaluările UE pentru America nu sunt la mare distanță, considerând că SUA are o densitate de 32,8 locuitori/kilometru pătrat, sub media planetară de 51,8 locuitori/kilometru pătrat. Europa nu are acest tip de avantaj. Densitatea în cadrul UE-27 la nivelul anului 2012 era de 117 locuitori/kilometru pătrat, cu 3,5 ori mai mare decât cea de pe celălalt țărm al Atlanticului.

Preocupările rezultate din această proximitate față de așezările umane a potențialelor câmpuri gazeifere fac din preocupările de mediu veritabile zone de luptă politică internă. Acestea supun mentalul colectiv al unor state europene la mari tensiuni. Mă refer aici cu precădere la temerile comunităților politice din Europa de Est și regiunea Mării Baltice, două regiuni unde sintagma “Vin rușii!” are puternice ecouri și câștigă alegeri sau te fac să le pierzi. Dar această diferență este pe cât de interesantă pe atât de insuficientă pentru a identifica diferențe de substanță între modul cum se desfășoară afacerile cu gaze în SUA și în Europa.

Potrivit lui David Walker, CEO al DNW Kema Energy & Sustainability, în ceea ce privește introducerea de rețele inteligente, atât companiile de utilități europene cât și cele americane au accelerat desfășurarea acțiunilor și măsurilor necesare pentru implementare. Într-un interviu pentru EnergyBiz, David Walker a identificat în mod corect faptul că activitatea de gaze naturale este extrem de diferită în Europa față de ceea ce se întâmplă în America. Prin urmare, ne întrebăm de ce logica și rațiunea care susțin retorica și lobby-ul făcut de către companiile americane pe teritoriul european se folosesc de experiența și concluziile rezultate din activitatea din SUA când acestea devin practic irelevante?

Forarea onshore nu are o tradiție europeană comparativă cu cea americană

Diferențele concrete de abordare a sectorului de gaze naturale dintre cei doi actori economici au efecte globale, dacă ținem cont că cei doi produc aproape 50% din PIB la nivel mondial și circa 30% din producția globală totală le aparține. În primul rând, producția din Marea Nordului începe să scadă după atingerea maturității de către majoritatea câmpurilor aflate în exploatare acolo. Deși se înregistrează și descoperiri noi, acestea nu pot compensa pentru faptul că multe dintre depozitele din această regiune au mai mult de 20-30 de ani de producție. În această regiune dar și la nivel continental, Norvegia este încă țara care are cele mai însemnate rezerve dovedite de gaze naturale.

În corelație cu producția europeană în declin avem creșterea importurilor de gaz natural, creștere de care Europa are nevoia pentru a-și asigura necesarul pentru consum. Cantitățile cele mai importante vin dinspre Norvegia și Rusia, ambele țări din afara UE dar care au statut legal diferit în ceea ce privește acordurile comerciale și politice cu UE. Alți furnizori pentru Europa ale căror cote le cresc anual sunt țările din Africa de Nord (Algeria în principal, și o dată ce stabilitatea politică va fi restabilită, Libia) și Qatar. Cu acești furnizori, în cazul în care Europa începe construirea de facilități necesare, continentul ar putea intra într-o epocă de aur a gazelor naturale, fără exploatarea de șisturi. Furnizorii din Africa de Nord și țările arabe ar putea furniza pentru Europa gaze naturale lichefiate (LNG) la prețuri mici, mult mai mici decât prețurile rusești corelate cu prețurile petrolului ori cele care ar fi practicate pentru importurile de LNG din SUA.

Dacă vorbești despre gazul de șist în Europa, nu te poți aștepta să găsești o abordare coerentă, în ciuda faptului că pe continent există zone adecvate pentru exploatarea acestuia. Pe continent există și state care sunt împotriva exploatării. Franța, Germania și Italia sunt câteva dintre statele care interzic pentru moment explorarea unor astfel de resurse naturale. Dar sunt și state care încurajează procesul. Polonia accelerează procedurile iar Marea Britanie modifică taxele și impozitele aplicate, astfel încât stimulentele fiscale să fie suficient de atrăgătoare pentru a atrage investiții în acest domeniu. România este unul dintre statele europene în care subiectul gazelor de șist trezește multe emoții publicului. Fie că poziția este pro, contra sau mai nuanțată, subiectul este unul care face audiență.

Chiar dacă Europa ar începe să producă gaze de șist acum, productivitatea acestui efort va avea de suferit din cauza câtorva factori majori, cum ar fi restricțiile de mediu, mai severe decât cele nord-americane, puterea politică a organizațiilor ecologice, unele dintre ele prezente cu membri în partide din Parlamente naționale și Parlamentul European, lipsa unui cadru juridic dedicat, și lipsa acută de echipamente și instalații. De asemenea, David Walker subliniază în mod corect că SUA dețin tipul de infrastructură pe care Europa nu l posedă pentru simplul motiv că „nu există o istorie reală de forare onshore pe scară largă în Europa, așa cum există în SUA.”

Rețelele inteligente au avantajul de a fi mult mai orientate spre client

În cadrul discuției despre caracteristicile tehnice ale rețelelor inteligente există o componentă căreia nu i s-a acordat suficientă atenție. Este vorba aici de posibilitățile de culegere de informații pe care aceste rețele le oferă. Majoritatea rețelelor din SUA și Europa sunt destul de vechi, iar necesitatea de a înlocuia această infrastructură îmbătrânită va deschide posibilități pentru o mai bună colectare a datelor prin intermediul senzorilor și al altor instrumente de colectare și analiză. David Walker este de părere că senzorii integrați în construcția rețelelor inteligente vor furniza date suplimentare cu privire la detectarea erorilor de sistem și vor fi de ajutor în reconectarea la sistem prin indicarea mai rapidă a locurilor unde sunt probleme.

De asemenea, afirmă că SUA au fost întotdeauna orientate mai mult decât Europa spre client. El are dreptate să afirme așa ceva, dar acest lucru nu a derivate dintr-o mai patina pricepere sau un stoc de cunoaștere mai slab în ceea ce-i privește pe europeni. Acest lucru a derivat din imperativele strategice și din necesitatea de a construit un stat centralizat și puternic într-un continent sufocat de conflicte între state. Acesta este și motivul pentru care UE a debutat cu o construcție care punea în comun resursele de cărbune și de oțel ale Franței și Germaniei. O astfel de initiativă ar fi avut în SUA pur și simplu o rațiune economică și de piață. În Europa oțelul și cărbunele au fost resursele care stăteau la baza economiei de război și construirii de armate, iar inițiativa construirii UE a fost una de securitate, nu economică.

Din punct de vedere istoric, acest lucru a făcut ca Europa să prefere pentru mult timp ca utilitățile publice să fie oferite de întreprinderi de stat mari. Dar acum Europa este eliberată de posibilitatea ori probabilitatea izbucnirii unui război major pe teritoriul său, iar conducerile politice naționale și comunitare cred că în timpul mandatelor lor va fi creat un om european și o conștiință comună. Pe cale de consecință, o serie de state experimentează descentralizarea și privatizarea. Ce impact vor avea aceste abordări asupra capacităților statelor-națiune de a se apăra și de a se organiza în mod corespunzător rămâne de văzut.