Ţiţeiul va rămâne una din principalele materii prime care vor asigura dezvoltarea energetică şi petrochimică a lumii încă cel puţin un secol de acum înainte, susţine Alexandru Nicolcioiu, fostul şef al rafinăriei Petromidia, în prezent consilier al directorului general al grupului KazMunaiGaz International (Rompetrol), într-un interviu acordat Agerpres.
”Văd că încă se descoperă zăcăminte noi, iar acolo costurile de exploatare şi producţie sunt acceptabile. În viitor, ca să poată să se menţină ca bază de dezvoltare ţiţeiul, sunt necesare foraje de mare adâncime, care sunt mult mai costisitoare şi ar duce la o scumpire a carburanţilor,” a spus Nicolcioiu.
”După părerea mea, chiar dacă în unele strategii se vorbeşte de 30-40 de ani, eu cred că încă o sută de ani de acum încolo şi ţiţeiul, nu zic numai ţiţeiul, dar şi ţiţeiul va fi bază a dezvoltării industriei. Pentru că ţiţeiul nu este folosit doar pentru a produce motorină şi benzină, dar este şi materia primă pentru industria petrochimică.”
El susține că ţiţeiul va fi una din principalele materii prime care vor asigura dezvoltarea energetică şi petrochimică a lumii.
”Este greu de arătat ceva în această cameră care nu are legătură cu ţiţeiul. Totul, inclusiv seringile de unică folosinţă, provin dintr-o polipropilenă care, la rândul ei, vine din ţiţei”.
Alexandru Nicolcioiu lucrează de 41 de ani în sectorul de rafinare, iar în ultimii 25 de ani a fost şeful rafinăriei şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul Rompetrol Rafinare, operatorul rafinăriilor Petromidia şi Vega.
Cu siguranță această sursă de energie nu va fi consumată așa de rapid. KazMunayGas, proprietarul majoritar al Rompetrol, produce 22 milioane tone țiței/an, de 4-5 ori producția României.
Când faci investiții de peste 2 miliarde de dolari, este clar că te bazezi pe resurse însemnate de petrol. Este foarte bine pentru România că are un astfel de investitor în România.
E fantastic pentru România să fie pe harta petrolieră a lumii. KMG International este un investitor care a dus mai departe istoria rafinăriilor din România.
Rafinăria Vega, deținuta de Rompetrol, este una dintre cele mai vechi din țară și asta într-un moment în care multe rafinării din Europa închid porțile.