Acasă » Petrol și Gaze » Se văd rezultatele acordului OPEC: producția globală de țiței a scăzut peste așteptări

Se văd rezultatele acordului OPEC: producția globală de țiței a scăzut peste așteptări

2 februarie 2017
Explorare și producție
energynomics

Producția globală de țiței a scăzut în ianuarie cu 1,4 milioane de barili pe zi (bpd), a declarat, miercuri, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, într-o discuție cu președintele Vladimir Putin, citând date preliminare, transmite Reuters.

„Unele state și-au redus producția mai mult decât era planificat și suntem în grafic. Rusia și-a redus producția cu 117.000 bpd în ianuarie”, a afirmat Novak, potrivit Agerpres. El a adăugat că așteptata supraproducție la nivel mondial va dispărea de pe piață până la mijlocul acestui an.

Declinul prețului la țiței, care a început la mijlocul lui 2014, a forțat producătorii să-și reducă semnificativ cheltuielile în 2015 și 2016. Cotația barilului de țiței Brent, un indicator de referință pentru industria petrolieră, a depășit luna trecută 50 de dolari, după ce Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și o serie de state producătoare din afara cartelului au încheiat un acord de reducere a producției pe plan global cu 2%.

Rusia, țară care nu este membră a OPEC, dar care alături de Arabia Saudită și SUA reprezintă unul dintre principalii producători de petrol ai planetei, a anunțat că este gata să își reducă propria producție de țiței cu 300.000 de barili pe zi, adică jumătate din scăderea cerută de OPEC pentru toate țările producătoare care nu sunt membre ale cartelului.

Moscova este interesată de creșterea prețului la petrol, produs care asigură o mare parte din veniturile sale bugetare. În ultimii doi ani, prăbușirea prețului la petrol și sancțiunile impuse de Occident pentru rolul Moscovei în criza din Ucraina au afectat economia rusească. În plus, o reducere a producției cu 300.000 de barili pe zi nu este una semnificativă pentru Rusia, în condițiile în care, în toamnă, producția sa de petrol a atins un nivel record pentru perioada post-sovietică, de 11,2 milioane de barili pe zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *