Acasă » Electricitate » Prețul energiei electrice ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie

Prețul energiei electrice ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie

15 februarie 2017
Electricitate
energynomics

Începând cu 1 iulie 2017, prețul final al energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% ca urmare a preţurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE),  Niculae Havrileţ.

„Preţul la energie electrică se recalculează la fiecare şase luni, iar următoarea recalculare va fi la 1 iulie. Considerăm că preţul ori va rămâne la acelaşi nivel, ori va fi o ajustare de cel mult 1-2% în plus”, a explicat Havrileţ. Președintele ANRE a afirmat că pentru trimestrul al doilea din 2017 se aşteaptă la o scădere a preţurilor, în urma unei producţii mari de energie hidro, eoliană şi fotovoltaică, ceea ce va echilibra situaţia, anunţă Agerpres.

„Aşa cum avem acum elementele de metodologie care stabilesc clar cum se calculează preţul energiei preluate din Piaţa pentru Ziua Următoare, adică acea piaţă spot care a avut creşteri substanţiale în perioada lunii ianuarie, tot aşa credem că în următorul trimestru, când vom avea un exces de apă şi de vânt şi chiar de energie fotovoltaică, vom avea preţuri foarte mici, spre zona negativă. Credem că, în final, până la 1 iulie preţurile se vor echilibra şi vor fi la acelaşi nivel”, a mai explicat oficialul ANRE.

Întrebat de jurnaliști dacă furnizorii au cerut deja recunoaşterea în tarifele finale a costurilor mari din ianuarie, Havrileţ a precizat că, până în acest moment, ANRE nu a primit nicio solicitare de la furnizori pentru piaţa reglementată.

Pe parcursul lunii ianuarie, preţurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la aproape 700 de lei pe MWh, nivel aproape triplu faţă de cel din primele zile ale anului, potrivit sursei citate.

Scumpiri de până în 10% la gazele naturale

În ceea ce privește piața gazelor naturale, ANRE a venit miercuri cu precizări: „odată cu finalizarea procesului de liberalizare la 1 aprilie 2017 și în functie de evolutia pretului la gazele din productia internă, care ar putea ajunge la 68-72 lei/MWh față de 60 lei/MWh cat este în prezent, va avea loc o modificare de preț cu aplicabilitate de la acea dată de sub 10%, estimarea noastră la acest moment fiind de 5-6 /%”.

Consumatorii casnici finali nu vor resimți în facturi un impact consistent, precizează Autoritatea, întrucât, „în perioada verii și până aproape de sfârșitul lunii noiembrie, consumul de gaze este unul foarte scăzut”. ANRE explică faptul că ar putea structura coșul de consum al consumatorului casnic „în așa fel încât să avem cel mai mic preț”, printr-un raport optim al gazelor de producție internă, gazelor din depozite și gazelor de import.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *