Acasă » Electricitate » Iluminatul de siguranţă: e nevoie de normative actualizate şi de buna educare a beneficiarilor

Iluminatul de siguranţă: e nevoie de normative actualizate şi de buna educare a beneficiarilor

10 martie 2017
Electricitate
Energy Breakfast Club 8 martie
energynomics

Cel mai bun confort, la cel mai mic preţ – acesta este motto-ul, nu întotdeauna exprimat, al celor care plătesc construcţia de noi spaţii de locuit, spaţii de birouri, comerciale, logistice sau industriale. Iar sectorul construcţiilor se dezvoltă accelerat în România ultimilor ani, atât în proiecte noi, cât şi în proiecte de renovare şi restaurare. Odată cu aceasta cresc şi riscurile, iar situaţiile de urgenţă – precum incendii, căderi de tensiune, cutremure sau, mai nou, ameninţări de atentate cu bombă sau chiar atac terorist – şi evacuarea persoanelor reprezintă provocări de prim rang pentru instituţiile statului, dar şi pentru proiectanţi, utilizatori şi producătorii de tehnologie. Reprezentanţi din toate aceste zone au participat la ediţia din 8 martie a Energy Breakfast Club – Aspecte practice privind siguranţa în clădiri – Iluminat de urgenţă pentru evacuare.

Înaintea unei audienţe calificate, vorbitorii invitaţi au vorbit despre cum actualizăm normativele în domeniu şi cum aplicăm aceste normative. Pe de o parte, între obligaţiile atinse pe hârtie, în proiectele avizate, şi realitatea construcţiei din teren există, prea des, o distanţă care se poate traduce oricând în pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti. Pe de altă parte, normativele prea stufoase şi neadaptate la evoluţiile tehnologice împiedică un control eficient şi descurajează o conformare extinsă din partea constructorilor. În fine, este nevoie de un efort constant de educare a beneficiarilor – în principal din segmentul rezidenţial, în legătură cu rolul esenţial al normativelor pentru siguranţă.

Rolul iluminatului tehnic de securitate

Dialogul a fost deschis de către colonel Dan Simionescu, Șef al Serviciului de Prevenire din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) (aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne), care ne-a informat cu privire la rolul IGSU și al unităților subordonate inspectoratului în protecția comunității și a bunurilor materiale.

Sunt multe de făcut, a observat Dan Simionescu, care s-a referit la situaţiile apărute recent când mai multe zone din centrul Bucureştiului s-au confruntat cu o pană de curent un interval mare de timp. „Toate blocurile de pe bulevardul Ion Mihalache, cât vedeam cu ochii, erau în beznă. Privind în stradă, într-o intersecţie importantă, în care semafoarele nu mai funcţionau, maşinile erau blocate. Tramvaiele stăteau în loc, iluminatul public dispăruse.” Au fost afectate licee, cu elevi încă la şcoală, spitale şi alte clădiri de interes public în care se aflau numeroşi oameni. În asemenea situaţii, iluminatul tehnic de securitate îşi dovedeşte din plin utilitatea şi rolul esenţial în prevenirea unor incidente grave. „Iluminatul de securitate este necesar pentru ca utilizatorii să poată identifica rapid şi facil căile de evacuare, pentru ca personalul propriu să identifice rapid amplasarea hidranţilor interiori de incendiu, şi, evident, pentru ca personalul de intervenţie al serviciilor profesioniste să identifice căile de acces pentru intervenţie, circulaţiile interioare din clădire şi amplasarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiului”, a sintetizat Dan Simionescu.

Este imperativ să avem o politică de actualizare coerentă, constantă, chiar anuală, a normativelor

În perspectivă imediată, se intenţionează modificarea normelor generale de apărare împotriva incendiilor cu prevederi mai clare referitor la modul de marcare a căilor de evacuare în caz de incendiu din clădiri publice, în sensul îmbunătăţirii condiţiilor de vizibilitate a căilor de evacuare şi a elementelor de marcare a traseului, a anunţat reprezentantul IGSU. Inspectoratul este deschis pentru discuţii aplicate şi colaborare cu toate părţile care pot contribui la o mai bună adecvare a actelor normative din domeniul de activitate al instituției, a încheiat colonel Dan Simonescu.

În acest context, prof. univ. dr. ing. Niculae Mira, prorector pentru cercetare şi dezvoltare al Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti a atras atenţia asupra faptului că, „în general, reglementările din România nu au un suport tehnic bine pus la punct”. „În Statele Unite, din 1890, doi în doi ani se actualizează normativele privind instalaţiile electrice”, a subliniat Mira. „Noi avem intervale de 7 până la 10 ani, chiar mai mult, tocmai pentru că nu există o autoritate de reglementare în domeniul normelor”.

Prezenţi în asistenţă, Cătălin Lungu, prodecan la Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor şi vice-preşedinte al AIIR Filiala Valahia, alături Conf. Univ. Dr. Ing. Mihnea Sandu au exprimat disponibilitatea instituţiilor pe care le reprezintă pentru a pune la dispoziţia autorităţilor expertiza de care dispun, precum şi noi resurse umane specializate în domeniu.

Eaton: Fiecare corp de iluminat este important deoarece poate salva vieƫi

Silviu Preda, sales manager la Eaton Electric, a pornit de la specificul iluminatului de siguranţă într-un context de dezvoltare urbană accelerată, pe fondul evoluţiei tehnologice. România este ţara europeană cu cea mai mare durată a întreruperilor accidentale în alimentarea cu electricitate pe cap de locuitor la nivel european, a amintit Silviu Preda. La aceste situaţii se adaugă şi alte situaţii de urgenţă, precum incendiu, cutremur, ameninƫare cu bombă sau atac terorist. Pentru a asigura evacuarea ȋn siguranţă a persoanelor, căile de acces trebuie să fie corect iluminate, inclusiv prin instalarea unor corpuri de iluminat „de-a lungul căilor de acces, în punctele critice, unde, în condiţiile unui nivel scăzut de iluminare, ar creşte riscul de accidentare, blocaj sau dificultăţi în utilizarea echipamentelor de incendiu”.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI SILVIU PREDA – Evaluarea riscurilor

În intervenţia domniei ale, Silviu Preda s-a referit şi la obligaţiile cu privire la verificarea periodică a sistemului de iluminat (zilnic, lunar, anual). Pentru clădirile cu zeci sau sute de corpuri de iluminat, luminoblocurile cu autotest şi monitorizare centralizată sunt opţiunea cea mai eficientă, inclusiv din punct de vedere financiar dacă se iau în consideraţie toate costurile implicate, pe întreaga durată de utilizare a sistemelor de iluminat tehnic de siguranţă. Reprezentantul Eaton a prezentat avantajele sistemelor centralizate de alimentare şi monitorizare, precum şi un portofoliu complet de corpuri de iluminat – indicatoare de securitate – sau pentru evacuare şi împotriva panicii.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI SILVIU PREDA – Soluţii pentru iluminatul de urgenţă

„Toate aceste corpuri de iluminat sunt asamblate la Arad, unde există o unitate de producţie a Eaton care deserveşte toată Uniunea Europeană, pentru a avea un punct de suport şi de producţie pentru spaţiul european”, a precizat Silviu Preda.

Măsurile de siguranţă funcţionează cel mai bine cu un public pregătit

Arhitectul Florin Enache este coordonatorul grupului de lucru al Ordinului Arhitecţilor din România pentru normativele pentru siguranţa la incendiu. Domnia sa a insistat asupra pasului esenţial în îmbunătăţirea condiţiilor de locuit şi a securităţii clădirilor rezidenţiale din România – educarea beneficiarilor. Un întreg „folclor” exprimă lipsa de precizie, de fapt lipsa de înţelegere, a unor aspecte esenţiale în discuţia despre prevenirea incendii în spaţiile de locuit: foc şi incediu se folosesc ca sinonime, distincţia dintre ignifug, incombustibil şi rezistent la foc este un moft lingvistic, inclusiv pentru decidenţi din domeniu, în vreme ce concepte precum ventilaţie / exhaustare / desfumare sau termoizolaţie / termoprotecţie sunt prea rar bine înţelese.

„Protejarea în faţa incendiilor trebuie înţeleasă ca obligaţie a fiecărui membru al societăţii”, a subliniat Florin Enache. Domnia sa a lansat un apel pentru eforturi mai ample de educare, la nivelul tinerilor şi şcolarilor, prin pachete precum „Şcolari în siguranţă” sau alte tipuri de acţiuni de informare precum iniţiativele #better sau de-a arhitectura.

DESCARCĂ PREZENTAREA LUI FLORIN ENACHE

Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 50 de experţi, reprezentanți de la: ADCA Proiect, AIIR, Amec Foster Wheeler Nuclear RO, ATREA, BricoDepot, Can Power, Crosspoint Real Estate, de-a arhitectura, Decalex, Eaton, Electromagnetica, Ernst&Young Support Services, Facultatea de Pompieri, Flash Lighting Services, HILTI, OAR, Petrodesign S.A., Consmark SRL, Philips, Prosys Grup SRL, România Actualităţi, Addict Invest, Compact Proiect, Studio 2.1, Talent Reserve.

Evenimentul a fost organizat de energynomics.ro și susținut de Eaton.

Participare

În 2017, energynomics.ro îşi propune să organizeze 10 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse sunt disponibile în pagina dedicată Energy Breakfast Club.

Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne puteți scrie la office aata energynomics.ro pentru a solicita o invitație!

Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.

Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.

Clubul se închide la ora 13.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *