Judecătorii Tribunalului Bacău au ridicat sechestrul aplicat de Fisc pe bunurile Rafo Oneşti. Numai valoarea bunurilor mobile a fost estimată la 400 milioane lei, adică aproape 90 milioane euro. Ridicarea sechestrului a fost cerută de acţionarul majoritar, dar şi de sindicalişti. Cei aproape 400 de angajaţi ai Rafo nu îşi mai văzuseră salariile din martie anul trecut, iar acţionarii ruşi dădeau vina pe sechestru, scrie România Curată.
Acţionarii s-au schimbat. Oligarhul rus Yakov Goldovskiy, apropiat de regimul Putin, ar fi vândut compania.
Între timp, Rafo Oneşti a intrat în insolvenţă şi reorganizare judiciară şi ar fi curtată de Guvernul iranian. La începutul lui februarie şi la sfârşitul anului trecut, ambasadorul Republicii Islamice Iran la Bucureşti, Hamid Moayyer, s-a întâlnit cu reprezentanţii Rafo şi cu autorităţile locale din Bacău şi le-a transmis intenţia Ministerului Energiei de la Teheran de a prelua Rafo.
În decembrie 2015 şi ianuarie 2016, ANAF a instituit sechestru asigurător asupra întregului patrimoniu al RAFO Oneşti: peste 8.000 de bunuri ale rafinăriei din judeţul Bacău
Bunurile Rafo au fost indisponibilizate în vederea recuperării prejudiciului uriaş din dosarul în care magnaţii Ovidiu Tender şi Marian Iancu au fost condamnaţi la aproape 13 şi, respectiv, 14 ani de închisoare. Prejudiciul din dosarul Rafo-Carom a fost stabilit prin sentinţă definitivă la peste 30 de milioane de euro, însă instanţa a decis şi recuperarea produsului infracţiunii, în total peste 70 de milioane de euro.