Indicele Global de Performanță Energetică al Forumului Economic Mondial a stabilit o nouă ierarhie a statelor din punct de vedere al performanțelor sistemelor energetice naționale, dar și din punct de vedere al impactului acestora asupra mediului. România apare în prima treime a clasamentului, scrie GreenReport.
Potrivit raportului, datele sunt colectate din 127 de țări, pe 18 indicatori care acoperă trei domenii cheie:
- Creștere economică și dezvoltare – măsura în care arhitectura energetică a unei țări sau proveniența energiei, furnizate și gestionate, susțin sau diminuează creșterea economică;
- Impactul asupra mediului și accesul la energie și securitate – măsura în care sursele de energie sunt sigure, accesibile și diversificate.
Elveția se află în fruntea clasamentului pentru al treilea an consecutiv, urmată de Norvegia și Suedia, țară care, după criza petrolului din perioada 1970, a demarat un program susținut de investiții, în urma căruia a devenit una dintre țările cu cele mai mari cote de energie regenerabilă din Europa (50% din consumul de energie).
Poziția opt este ocupată de Danemarca, care are un nivel scăzut de intensitate energetică, precum și prețuri competitive.
Franța este singura țară din G20 în top 10 care și-a accelerat procesul de tranziție energetică, în urma punerii în aplicare a Acordului de la Paris.
Austria a urcat două poziții în clasament, față de ediția din 2015, după ce autoritățile și-au asumat o țintă de 34% pentru cota de energie din surse regenerabile până în 2020. În 2014, o treime din consumul final de energie din Austria a provenit din surse regenerabile.
Spania se situează pe poziția a șaptea datorită mix-ului energetic, după ce a implementat recent o reformă a pieței de energie electrică, care a schimbat în mod fundamental sistemul de remunerare pentru energia din surse regenerabile.
Columbia este prima țară din afara Europei care apare în top 10 datorită faptului că beneficiază de resurse naturale. În plus, este avantajată de faptul că își poate stimula economia oferind energie sigură la prețuri reduse. Columbia este, de asemenea, un exportator net de energie, rezultat al surplusului de resurse naturale.
Potrivit raportului, Noua Zeelandă este a doua țară din afara Europei în clasamentul din acest an, pe locul nouă, după ce a obținut scoruri bune pentru accesul și securitatea energetică.
Uruguay, locul 10, a făcut pași mari în performanța sectorului energetic începând cu anul 2009, după ce a formulat o direcție pe termen lung pentru sectorul energetic și a angajat investiții semnificative pentru această tranziție.
Conform raportului, România, se situează pe poziția 24.