Acasă » Interes general » Cristian-Florin Gheorghe este noul președinte al CA Oil Terminal

Cristian-Florin Gheorghe este noul președinte al CA Oil Terminal

energynomics

Cristian-Florin Gheorghe este noul președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Oil Terminal Constanța, cel mai mare operator în vehicularea produ­selor petroliere de la Marea Neagră controlat de stat, se arată într-un anunț al companiei publicat de Bursa de Valori București (BVB).

Potrivit Oil Terminal, acţionarii informează cu privire la faptul că, ”în cadrul şedinţei Consiliului de Administrație din 3 aprilie 2017, a fost ales în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie domnul Gheorghe Cristian-Florin, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. 5 din actul constitutiv”, se arată în comunicat.

Cristian-Florin Gheorghe deţine o diplomă de inginer expert în managementul deşeurilor. Din anul 2011, Cristian-Florin Gheorghe este director general la As Petrol Recycle. El a mai ocupat funcții de conducere la Euro Metal Trading (2008-2011) și la As Metal (2005-2008).

Oil Terminal Constanţa ocupă o poziţie strategică în zona Mării Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide cât şi a altor produse şi materii prime în vederea importului, exportului şi tranzitului. Oil Terminal este listată la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti. Ministerul Economiei deţine 59,62% din acţiunile companiei, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane fizice şi juridice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *