Acasă » Interes general » G. Gavrilescu: Programele Rabla și Rabla Plus 2017 vor începe să funcţioneze din 10 mai

G. Gavrilescu: Programele Rabla și Rabla Plus 2017 vor începe să funcţioneze din 10 mai

10 aprilie 2017
Interes general
energynomics

Ministrul Mediului Grațiela Gavrilescu a anunțat că cei care vor să-și cumpere un autoturism vor putea accesa programele Rabla și Rabla Plus 2017, începând cu 10 mai, imediat după ce se vor încheia perioadele de dezbateri publice şi sesiunea de validare a producătorilor.

”Fiecare cetăţean sau fiecare companie poate să primească o primă de casare de 6.500 de lei, la care se poate adăuga un ecobonus de 1.000 de lei pentru maşinile care au emisii până în 98 de grame CO2 şi încă un ecobonus de 1.500 de lei pentru maşinile hibrid”, a explicat Gavrilescu.

Potrivit ministrului Mediului, bugetul alocat în cadrul programului Rabla pentru 2017 va fi de 180 de milioane de lei iar prima de casare va rămâne la 6.500 de lei.

Conform Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019 supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, pentru programul Rabla din acest an, valoarea primei de casare va fi de 6.500 de lei, însă se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare, plecând de la 130 g/CO2/km în anul 2017, până la o valoare de maxim 95 g/CO2/km în anul 2019”.

Finanţarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 – 2019), prin care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) îşi propune să contribuie la încurajarea achiziţiei de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare. Cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei şi se va acorda în funcţie de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziţionat, în regim de funcţionare mixt, astfel:

  • În anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km;
  • În anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km;
  • În anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.

Potrivit documentului, la prima de casare de bază se poate adăuga:

  • În anul 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt;
  • În anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o maşină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt;
  • În anul 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.

Ghidul de finanţare destinat programului multianual 2017-2019, dedicat promovării vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, prevede ca valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric să fie de 45.000 de lei iar pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă, care generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 50 g/km, se va acorda un voucher de 20.000 de lei.

Programul destinat cumpărării de ”autovehicule prietenoase cu mediul” beneficiază de un buget de 90 de milioane de lei din credite de angajament şi de alte 20 de milioane lei din credite bugetare, banii fiind asigurați din bugetul AFM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *